INTERVIU/ Stefan Radof: „La poeti si histrioni, starea de imblanzitori ai vietii pe Pamant este ca o rana deschisa”
Autor:
Stelian Turlea
26.11.2009
Stefan Radof (n.
1 decembrie1934) a
urmat initial o scoala comercala si a lucrat la Banca Nationala a
Romaniei pana in martie 1953, cand a fost arestat de Securitate,
judecat si apoi condamnat de Tribunalul Militar la cinci ani de
munca silnica, pentru uneltire impotriva orânduirii de stat.
Familia a inaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a
Conventiei de la Geneva, din mai 1955. Desi amnistiat, si-a
satisfacut stagiul militar la o unitate de constructii a Directiei
Generale a Serviciului Muncii.
Dupa lasarea la vatra, in 1958, a
incercat sa devina student la Institutul de Teatru. Trei saptamâni
mai tarziu, dosarul sau a fost descoperit, iar el a fost
exmatriculat. A lucrat ca manipulator de marfuri si ambalaje in
Halele Obor, apoi ca functionar comercial. In toamna anului 1960 a
fost admis la Institutul de Teatru, prin garantia politica a
maestrului Radu Beligan - care fusese profesorul sau in prima tentativa
de admitere - si a rectorului facultatii, maestrul Costache Antoniu, a carui clasa a absolvit-o in 1964. Si-a
inceput cariera artistica la Teatrul din Piatra-Neamt, iar din anul 1965 a devenit actor al Teatrului
Nottara. A fost conferentiar la Academia de Teatru si Film
(1990-1994) si profesor la Academia de Arta, Universitatea Hyperion
(1996-2000), activitate din care s-a retras din cauza degradarii
invatamântului de specialitate.Este poet si
membru al
Uniunii
Scriitorilor, al
UNITER si al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din
România.
- Nici nu stiu cui
sa-i adresez mai intai intrebarile: poetului sau actorului Stefan
Radof? Care iti este mai aproape de suflet? Cum ai vrea sa te vada
lumea: ca poet, ca actor sau ca vreunul dintre personajele
formidabile pe care le-ai interpretat?
- Nu inteleg dilematica, mai
ales din partea-ntai a intrebarii, si nu stiu cum sa o iau,
intrebarea mi se pare nitel futila, ca o luare peste bombeu, mai
ales ca vine de la un invechit in relele chinuri ale scrisului
(jurnalist, ziarist, romancier, gazetar, eseist etc.) si un
impatimit degustator de arte.Asa as putea si eu sa intreb: cui sa-i
raspund mai intai, dintre cei enumerati mai sus? Si daca pun la
socoteala faptul ca ne stim bine amandoi de vreo 30-40 de ani, nu
indraznesc sa o zic, dar o zic: as putea sa-i raspund (sa ma
destainui) prietenului meu Stelica?! Iar daca accepti indrazneala,
intrebarile le adresezi prietenului si confratelui tau intru
patimirea poesisului: Stefan, Fanica; ori cu apelativele
rasfatatilor mei confrati mai tineri: Mos Radof, Baba Radof.
Ultimul apelativ l-am dobandit dupa ce am jucat-o pe Coana Efimita
din "Conu Leonida fata cu reactiunea"... Iordache il juca pe
Leonida - pus in scena de Petrica Ionescu si interzis de cenzura
dupa sapte vizionari, prin 1971.
Cum as vrea sa ma vada lumea: ca
poet, sau ca actor?! Vezi tu, draga Stelica, acum cand ma apropii
de Marea Decolare, descopar ca noi, oamenii in general, nu venim
intamplator pe aceasta planeta albastra, pe cat de atragatoare, pe
atat de devoratoare, nu! Venim cu o misiune precisa, aceea de
imblanzitori. Prima misiune a fost sa impodobim cu launtrul nostru
propriu-ne trup, fiindca nu intamplator ni s-a dat sa locuim
intr-un animal, apoi restul e spus atat de adevarat de (Micul)
Print Antoine de Saint -Exupery...
Intr-un jurnal de tinerete,
"Poezie si Adevar", alt print, Wolfgang von Goethe, intrebandu-se
de ce scrie poezii, a descoperit ca de fapt toti oamenii au aceasta
disponibilitate, numai ca nu toti simt nevoia sa si-o exprime sau
sa constientizeze asta decat in clipe de maxima tensiune luminoasa
sau tragica, de mare bucurie sau durere... "Asezat pe labele mele
de fildes/ Imblanzitorii mei ochi/ Pandesc beregata ultimei pofte
capitale/ Moartea!" Sigur ca da, altfel intrebarea, daca ar veni de
la oricine altcineva, mi s-ar parea la misto si as deveni agresiv,
l-as trimite la plimbare.
- De mai bine de patru
decenii, esti actor al Teatrului Nottara. Cum se explica aceasta
surprinzatoare longevitate? In cateva confesiuni publicate de
Ziarul de Duminica in urma cu cativa ani, spuneai ca toate au fost
facute in viata ta "in numele teatrului". Pensionat in 1996, ai
continuat sa apari in diferite montari. Ultima aparitie - recenta
premiera de la Teatrul Metropolis, cu "Azilul de noapte". E
doar morbul?
- Longevitate?! Fii serios, am
avut colegi cu o longevitate autentica in Teatrul Nottara si in
teatru in general. Am sa-l numesc pe unul dintre parintii mei
spirituali, maestrul Beligan; sau pe doamna Silvia Dumitrescu
Timica, alaturi de care am jucat 400 de reprezentatii in "Micul
Infern"; in afara de asta am mai jucat colaborat, sau macar repetat
si in alte teatre inainte de Metropolis: la Opereta, la National
si, cel mai important, la Teatrul National din Luxemburg (Kultur
Fabrik din Esch sur Alzet)...Cat despre Morb...In fond, in
acceptiuna Greciei antice, Poesisul insemna creatie, iar poetul,
actorul, dansatorul etc... erau posedati de daimonul creatiei.
Asadar starea de imblanzitori ai vietii pe Pamant la poeti si
histrioni este ca o rana deschisa in permanenta, n-au ce
face.
- Care a fost succesul cel
mai de pret pentru tine?
- Toate intr-un fel si mai ales
cele de debut, din teatru, din televiziune si film, dar as prefera
sa-ti raspund despre un alt fel de roluri de succes, si anume
despre cele care m-au chinuit cel mai mult si pe care ma pot lauda
ca le-am imblanzit. Rolurile mari si bine scrise, desi nu-ti dai
seama pe moment, desi te chinuiesc, sunt cele care te fac mai om,
te inalta, te iubesc, nu mai lasa multa vreme sa se apropie un alt
interpret de ele. Asa cred ca se intampla acum cu Luca din "Azilul
de noapte" de Gorki; asa cred ca s-au petrecut lucrurile si cu
altele: Cristofor Columb din "Columb"; bufonul Follial din Escurial
in spectacolul-coupe "Viziuni flamande" de Michel de Ghelderode;
Sganarel din "Casatoria silita" de Moliere; Polonius din
"Hamlet"-ul lui Cernescu; First din "Livada de visini" de Cehov;
Protasov din "Copiii Soarelui" de Gorki; Job din "Paradisul" de H.
Lovinescu; Spirache Necsulescu din "Titanic Vals" de T. Musatescu;
Dr. Rank din "Nora" de Ibsen; Fesenio din "Kalandria"de Bibiena;
Felix din "Barbati fara neveste" (Old Man) de N. Simon; Cornel din
"Micul Infern"; Nemuritorul din "Deus Ex Machina" de G. Sasarman.
Urmeaza personajele: Iuliu Maniu in film; Mark Twain, Galy-Gay din
"Omul e om" de B. Brecht; "Pavilionul cu umbre" de Gib Mihaescu,
serialele: "Enigma din Testament" dupa "Morminte" de Sadoveanu si
"Inelul cu briliant" dupa "Amandoi" de Rebreanu, ambele scenarii
scrise de mine si in care am si jucat la TVR.
- Stiu ca e foarte greu dupa
o viata in teatru, dar, daca ar fi sa alegi cate trei nume dintre
regizorii si actorii cei mai buni cu care ai lucrat, care ar fi
acestea?
- Actorii, actritele cu care am
jucat? Doamne-fereste, pai sunt enorm de multi, Stelica, si toti
mari, toate foarte mari: Silvia Dumitrescu Timica, Olga Tudorache
si Liliana Tomescu, Margareta Pogonat si Valy Seciu... Fory Eterle
si Mircea Septilici, George Constantin si Stefan Iordache, Emil
Botta si Vasile Nitulescu... Apoi, regizorii care m-au format
intr-un fel: George Rafael si Cornel Todea; lui Cojar i-am fost
elev la clasa lui Costache Antoniu. Vin la rand regizorii cu care
am lucrat rolurile cele mai mari: Cernescu, Giurchescu,
Penciulescu, Petrica Ionescu; din generatia mai tanara: Dan Micu,
Alexa Visarion, Anca Ovanez si Mircea Marin; Dembinski si
Jicman...
- Ai publicat sase volume de
versuri. Despre poetul Stefan Radof, criticul literar Nicolae
Manolescu spunea ca este "un poet extraordinar". Cand scrii?
Continui sa scrii versuri? Ne mai asteapta vreo
surpriza?
- Cand scriu si daca mai am timp
sa scriu? Sigur ca scriu. Cand? Nu stiu, zau ca nu stiu, stiu doar
ca ma trezesc in fata hartiei albe sau a caietelor chinezesti
pentru insemnari ori a laptopului pentru diverse schite, proze, nu
stiu... Chestia asta cu surprize... s-o lasam pe alta data, nu stiu
daca o sa mai am timp sa public, eu scriu, ce s-o alege s-o
alege...
- Cum vezi acum, dupa un
deceniu, participarea ta la viata politica, in calitate de senator
al Partidului Aliantei Civice? Candva declarai ca ai fost
dezamagit… Socotesti ca implicarea ta in politica a fost
folositoare cuiva? Care e amintirea cea mai pregnanta din viata
politica? Socotesti ca un om de cultura trebuie sa se implice si in
politica?
- Implicarea mea in viata
politica a tarii? O sa incep sa-ti raspund invers: in clipa in
care, pe 21 decembrie 1989, la ora pranzului, iti navaleste in casa
un copil de 14 ani, pe nume Toader Paleologu, actualul Domn
Ministru al Culturii, palid si transfigurat de emotia unei bucurii
de nenteles atunci, anuntandu-ne, dar si somandu-ne: "Haideti sa
mergem, ca a inceput!", Doamna Radof s-a imbracat si s-a oferit
sa-l insoteasca, iar pentru ca eu aveam la pregatire o viitoare
candidata pentru institutul de teatru, care venise cu tatal ei
tocmai de la Baia Mare si acum trebuia sa-i ajut sa gaseasca o
solutie de a se intoarce, s-ajunga macar pana la gara, am ezitat;
Toader ne-a facut lasi, decretand ca: "Singura fiinta curajoasa in
casa asta este o doamna!" Si au plecat. Este un argument, te
intreb?
Cand vezi ca gluma se ingroasa
si toti se ascund ca potarnichile, cei de varsta noastra mai ales,
tematori si neincrezatori, lasandu-i pe cei tineri singuri,
parasiti de propriii lor "parinti" etc. etc. Am plecat intr-o
dimineata dupa tigari si peste zece minute Doamna Radof ma vedea la
TVR, vorbind de la balcon, in "Piata Golanilor". Nu-mi pare rau si
nu o sa-mi para rau niciodata de ce am facut atunci, cum nu mi-a
parut rau nici ca am fost in inchisorile comuniste. Un singur lucru
m-a infuriat si m-a dezamagit: ce-au facut dupa aceea cei care au
ajuns la putere, in ce hal au putut irosi libertatea si curajul, nu
al meu sau al copiilor ca Toader, ci al acelora care au murit in
inchisori, anonimi, crema acestui popor. Am avut onoarea si
fericirea sa particip, alaturi de Seniorul Coposu, de Ticu
Dumitrescu, de D-na Cornea, de Nicolae Manolescu, de Ana Blandiana,
de Conu Alecu Paleologu, de Liviu Antonesei, de Viorel Oancea s.a.,
la inceputurile democratizarii vietii noastre dupa ciuma rosie. Nu
se putea altfel si nu stiu daca as fi trait comod, in nesimtirea
mea, vorbesc de mine. Trecutul meu si al famililor mele nu-mi
dadeau voie sa stau deoparte.
Amintiri sunt multe si minunate:
intalnirile conspirative, inca, din Casa D-lui Mistreanu Remus din
strada Eremia Grigorescu (poate se va gasi cineva sa ia un interviu
acestui domn sau cui mai exista din familia lui) unde s-au pus
bazele Aliantei Civice; marsul din toamna lui 1990 si emotia pe
care am avut-o cand am citit proclamatia Aliantei Civice catre tara
etc. etc. Ca senator de Ilfov al PAC-ului, n-am reusit sa fac mai
nimic material, nici nu se putea, structurile puterii erau
confiscate inca de fostii profitori ai vechiului regim. Insa atat
in Parlament, cat si pe teren, i-am ajutat pe oameni sa inteleaga
si sa doreasca democratia. De altfel o intelegeau foarte bine, dar
le era frica, la fel ca si voua, ziaristilor; si pentru voi pot sa
ma laud ca m-am luptat.
Aristotel spune ca omul este un
animal politic, Zoon Politikon. Eu as traduce mai simplu: un animal
constient ca este nu numai ziditor de cetate, fiindca si alte
animale-si costruiesc adaposturi, ci si organizator al vietii
acestei cetati. Si, odata ce ai dobandit calitatea de persoana
publica, fara sa vrei devii formator de opinie, devii un model, bun
sau rau.
STELIAN TURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti, a fost aproape trei decenii redactor de politica externa la revista "Lumea", a condus, dupa 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al departamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV, din 2000 este si editor senior al Ziarului de Duminica. Este autorul a zece carti de publicistica, zece romane, opt carti pentru copii si doua traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul Asociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.