Proprietarul UPC preia o companie germana de servicii prin cablu, pentru 3,5 miliarde euro

Ziarul Financiar 13.11.2009

Operatorul american de servicii de Internet, telefonie si televiziune prin cablu Liberty Global, prezent si pe piata romaneasca prin UPC Holding, a cumparat cu 3,5 miliarde de euro compania germana Unitymedia, cu activitati in aceleasi domenii, informeaza Financial Times.

Achizitia Unitymedia reprezinta cea mai mare tranzactie de pe piata europeana de profil dupa declansarea crizei financiare. Compania britanica BC Partners si cea americana Apollo au cumparat Unitymedia in 2003, pentru 1,5 miliarde euro, in prezent operatorul de televiziune prin cablu avand datorii de aproape 1,5 miliarde de euro si acoperire in doua landuri, care cuprind orasele Frankfurt, Dusseldorf si Koln.

Anterior, Liberty Global a incercat sa preia reteaua de cablu a Deutsche Telekom pentru 5,5 miliarde de euro, insa tranzactia a fost interzisa in 2002 de autoritatile germane de control in domeniul concurentei.