BESTSELLER INTERNATIONAL/ Boris Vian: “Parisul e dezgustator”

Pe 23 iunie 1959, Boris Vian intra intr-o sala de cinematograf unde rula premiera filmului "J'irai cracher sur vos tombes", inspirat de romanul sau eponim (si semnat cu celebrul pseudonim Vernon Sullivan). Pelicula, regizata de Michel Gast, si avandu-i in distributie, printre altii, pe Antonella Lualdi, Christian Marquand si Claude Berri, a fost, inainte sa apuce sa ruleze, vehement criticata de Vian (co-scenarist), intr-o conferinta de presa, fiindca i se pusese rau pata (fizica) pe producatori. Fie ca filmul i s-a parut, in momentul proiectiei, scandalos de firav artisticeste, fie ca deficienta aortica (pe care o care Boris o cara pe picioare inca de la varsta de 12 ani) si-a atins punctul critic, inima sa a cedat brusc, la cateva minute dupa rularea genericului. In drum spre spital, Boris Vian se stinge din viata, iar Colegiul de patafizica, in care intrase in 1950, este cea dintai institutie care anunta decesul "Transcendentului Satrap".

Opera lui, peste care se asternuse o perdea de umbra (mai ales dupa esecul romanului "L'arrache Coeur", aparut in 1953), incepe din nou sa atraga privirile publicului si cunoaste un succes exploziv in anii 60-70 (cu un varf semet in perioada evenimentelor din mai '68). Eternul adolescent, rebelul, sarcasticul Vian va prinde, incet-incet sa se clasicizeze. Daca primii pasi, dupa editiile Poche si magnificul album fotografic de la Editions de l'Herne, care reconstituie pas cu pas traseul biografic al scriitorului, au fost facuti impetuos, cheia de bolta, iata, va veni de-abia la inceputul anului viitor, cand se vor implini 90 de ani de la nasterea autorului: e vorba despre patrunderea in colectia Pleiade a textelor sale, de la "Vercoquin et le plancton" la "Spuma zilelor", si de la "Barnum's digest" la "Je voudrais pas crever".

Un eveniment editorial care este deja anuntat cu surle si tobe de presa literara franceza si care va ferici, cu siguranta, nu doar pe fanii neconditionati ai poetului si romancierului Vian, ci si pe cei care de-abia acum au inceput sa se familiarizeze cu splendoarea bizara a operei sale. Pregatind cumva momentul omagial, revista "Histoires litteraires" a sters praful de pe un document inca inedit al autorului, un pamflet de o incredibila actualitate (intitulat "Paris est degueulasse" si reprodus de "Le Figaro litteraire", de unde am si preluat fragmentele pe care vi le prezentam in traducere). Textul, proto-ecologist, a fost trimis de Vian spre publicare saptamanalului "L'Heure de Paris", in 1958, insa editorii au avut proasta inspiratie sa-l refuze. Iata cateva fragmente, in care luciditatea privirii spre contemporaneitate a autorului nu se ia la intrecere cu condeiul sau muiat in calimara marilor stilisti, ci doar cu anxietatea provocata de clipa prezenta.

"Se stie pre bine de unde se naste aerul Parisului. Se iveste din cele cateva milioane de cilindri alimentati de carburanti mai mult sau mai putin duhnitori si se raspandeste in strazi prin canalul, daca putem indrazni sa-l numim asa, al tevilor de esapament al acestor vehicule ridicole botezate automobile, care, bietele de ele, sunt de fapt incapabile sa se deplaseze prin propriile mijloace (drept dovada - aparitia masinilor-macara).

Aceasta devine o evidenta atunci cand privesti faptele cu un ochi cat de cat neadormit: prezenta intr-un oras a motoarelor cu benzina sau cu motorina care consuma tot oxigenul si care lasa locuitorilor beneficiul gazelor de esapament reprezinta o sfidare a bunului-simt, a igienei si, cel mai grav, a notiunii de oras." In continuare, "fantastul" Vian ofera 2 proiecte de lege: "1. Interzicerea in Paris si in orice alt oras cu mai mult de 5.000 de locuitori a folosirii vehiculelor cu motor altfel decat electric sau cu aer comprimat. 2. Obligatia de a pastra in orase cel putin douazeci de metri patrati de spatii verzi pe cap de locuitor. Avantaje si varii corolare: Trimiterea la periferie sau sub nivelul a solului a tuturor garajelor destinate sa adaposteasca vehicule pe baza de benzina. Dezvoltarea urgenta a constructiei de automobile electrice."

Si, in chip de concluzie: "Anumite persoane inca n-au priceput ca ar trebui demolat jumatate de Paris, pentru ca cealalta jumatate sa poata respira. Ei prefera ca toata lumea sa moara impreuna. (...) Sa deplangem, in incheiere, ineficacitatea totala a unui articol de genul acestuia, ineficacitate datorata faptului ca, desi este cu desavarsire sincer, serios si plin de bun simt, el va fi catalogat drept o fantezie. In plus, ar mai trebui sa-i avertizam pe cei care ar fi ispititi sa vada intr-insul opera unui anarhist comunizant cum ca semnatarului i se falfaie de regimul sub care traieste, cu conditia ca oamenii acestui regim sa fie inteligenti. Evident, acest regim ne lipseste."

Repet, articolul nu a fost scris ieri, ci in 1958.