Inca un business care creste la export: Rombat, plus 60%

Autor: Laurentiu Cotu 10.11.2009

Compania Rombat din Bistrita, cel mai mare producator de baterii auto de pe plan local, a realizat in primele zece luni o cifra de afaceri de peste 168 mil. lei (circa 40 mil. euro), in crestere cu 1,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Compania bistriteana a comercializat in luna octombrie peste 225.000 de baterii auto, producand totodata circa 233.000 de acumulatori. In perioada ianuarie-octombrie din acest an, volumul de vanzari al Rombat a crescut cu aproximativ 24% fata de aceeasi perioada din 2008, de la 1.205.853 de baterii auto la 1.581.899 de baterii.

"Majorarea cifrei de afaceri nu este proportionala cu cresterea volumului de vanzari din cauza reducerii pretului de vanzare al produselor finite. Suntem bucurosi ca in aceasta perioada de criza prin care trece in momentul de fata industria de automobile reusim sa ne mentinem pe crestere", a declarat Ioan Repede, director general al Rombat.

Potrivit reprezentantilor companiei, profitul din primele noua luni ale acestui an a crescut cu aproximativ 8% fata de aceeasi perioada a anului trecut, de la 15,3 mil. lei la 16,6 mil. lei. In perioada ianuarie-octombrie 2009 exporturile companiei s-au majorat cu 61% fata de primele zece luni ale anului 2008.

Acumulatorii produsi de firma bistriteana sunt exportati in Franta, Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Republica Moldova. Rombat este acreditat ca furnizor regional in panelul Renault si este furnizor al PSA Peugeot pentru fabrica din Slovacia. Cele mai multe baterii sunt exportate in Franta. Conducerea companiei bistritene estima la inceputul anului afaceri pentru 2009 de 54 mil. euro, nivel similar cu cel realizat in 2008.

Compania detine o cota de 45%-50% din piata romaneasca a pieselor de schimb, piata estimata in 2008 la aproximativ 1 milion de baterii.

Actionariatul companiei Rombat este privat, 58,16% din actiuni fiind detinute de firma Rombat Invest SRL, 33,64% de persoane fizice, fosti sau actuali angajati ai companiei si 8,2% din actiuni se afla in posesia persoanelor juridice.