Angajatii de la metrou intra in greva de avertisment

Autor: Mediafax 09.11.2009

Angajatii de la metrou vor intra, joi, in greva de avertisment, nemultumiti ca, in urma concilierii, conflictul de interese declansat la Metrorex nu a fost solutionat, a anuntat conducerea Uniunii Sindicatelor Libere Metrou. Greva de avertisment va avea loc joi, intre orele 4.00 si 6.00, a precizat liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Radoi. Uniunea Sindicatului Liber Metrou (USLM) a depus la Directia de Munca a Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) sesizarea privind declansarea conflictului de interese. Ieri a avut loc o prima sedinta de conciliere cu reprezentantii Metrorex si cei ai Camerei de Munca Bucuresti. Angajatii de la metrou au anuntat, la finalul concilierii, ca ar putea declansa, pe 16 noiembrie, o greva generala pe termen nelimitat, daca negocierile cu reprezentantii Metrorex privind cresterea salariilor vor esua.In cazul in care s-ar declansa greva generala, metroul ar urma sa circule doar o treime din program, respectiv intre orele 16.00 si 23.00.