Zidul care s-a prabusit schimband o lume intreaga

Nu stim cati berlinezi isi mai amintesc o noapte geroasa de noiembrie cand, sub valul protestelor din Berlinul de Est, autoritatile comuniste s-au vazut nevoite sa deschida punctele de frontiera spre Berlinul de Vest.
La 9 noiembrie 1989, Berlinul de Vest era asaltat de zeci de mii de est germani, care au trecut "dincolo" prin portile deschise ale Zidului, iar comunistii admiteau ca sunt invinsi. Barurile din Berlinul de Vest au ramas deschise toata noaptea, iar bautura a fost gratis. Vestul sarbatorea intalnirea cu Estul dupa 50 de ani de despartire.
Gardul de beton armat cadea simbolic la 9 noiembrie 1989 si, odata cu el, trimitea in cartile de istorie cel mai pregnant simbol al Cortinei de Fier - Berliner Mauer (Zidul Berlinului).
Astazi se implinesc 20 de ani de la caderea simbolica a Zidului Berlinului, crunta emblema a comunismului si a Razboiului Rece. Din zid mai sunt acum doar cateva relicve, cea mai faimoasa fiind Poarta Brandenburg.

1989, anul nebun
Insa, in buna masura, anul 1989 avea sa fie unul nebun, un an in care o lume s-a prabusit. Sub valul de revolte, de la Berlin pana in Piata Tiananmen din Beijing, anul 1989 avea sa mature de la putere regimuri si sa schimbe fata lumii.
In Europa, Cortina de Fier incepuse sa rugineasca inca din primavara cand Partidul Comunist polonez a fost obligat sa vina la masa de negocieri cu opozitia.
De asemenea, in Uniunea Sovietica, care a reprezentat aproape jumatate de secol unul dintre cei doi poli de putere alaturi de Statele Unite, Mihail Gorbaciov a renuntat sa conduca cu traditionala mana de fier si a ales sa promoveze reforme cu iz democratic. Concomitent cu evolutiile din Europa, la Beijing, in Piata Tiananmen, mii de oameni, care au protestat in numele democratiei, erau masacrati.
Vantul schimbarii dadea semne sa se transforme intr-o furtuna care sa mature regimurile comuniste din Europa si sa le reformeze pe cele din Asia.
Romania a avut insa parte de o schimbare de regim diferita de restul Europei, caracterul violent al acesteia, prin condamnarea la moarte a lui Ceausescu, dandu-i un caracter special.

Sfarsitul istoriei
Caderea regimurilor comuniste din 1989 i-a facut pe unii filozofi sa creada ca democratia va fi regimul vesnic de guvernamant, fapt ce marcheaza "sfarsitul istoriei". Cel care sustinea aceasta teza, Francis Fukuyama, scria in "Sfarsitul istoriei si ultimul om": "Suntem martori nu numai la sfarsitul Razboiului Rece sau la incheierea unei perioade din istoria postbelica, ci la insasi sfarsitul istoriei care inseamna incheierea evolutiei ideologice umane si universalizarea democratiei liberale ca forma universala de guvernamant".
Teza lui Fukuyama a fost criticata si chiar autorul s-a dezis apoi de ea, pentru ca realitatea este totusi alta la 20 de ani de la caderea Zidului.
Nu stim daca o parte a lumii de astazi, care se confrunta cu cea mai grava criza economica de la cea din anii '30, nu ar fi tentata sa se intoarca la economia dirijata. Insa criza economica asiatica din 1997, de pilda, nu a dus la dirijism, ci la reexaminarea capitalismului.
De asemenea, dupa explozia internetului in anii 2000, investitorii din Vest nu si-au ascuns economiile in saltele, ci au facut investitii. Aceste principii se aplica si crizei economice actuale, sustinea recent publicatia americana Times, citand analisti si economisti americani de prestigiu.
Lumea insa evolueaza in ciuda "sfarsitului istoriei". Dupa incheierea Razboiului Rece au aparut noi provocari dincolo de stat. Acestea sunt globalizarea, amplificarea extremismului religios (terorismul, considerat principalul pericol al secolului 21, a carui putere a fost cunoscuta dupa atentatele din 11 septembrie) si tehnologia.

Masacrul din Piata Tiananmen
Inca de la inceputul lui 1989 se simtea ca anul va fi unul extraordinar pentru China. In campusul Universitatii din Pekin studentii si profesorii organizau forumuri de discutii despre democratie. Nevoia de libertate i-a scos pe studenti in Piata Tiananmen inca din aprilie. Protestele au fost pasnice.
Protestele au inceput dupa moartea lui Hu Yaobang, secretar general al Partidului Comunist, sustinator al reformelor pro-democratice, pro-economie de piata si anticoruptie. Peste 1.000.000 de oameni s-au strans in Piata Tiananmen pentru a deplange moartea acestuia. Miscarea, pasnica la inceput, a durat sapte saptamani, totul terminandu-se cu baia de sange din 4 iunie 1989 cand guvernul a trimis armata si tancurile pentru a opri protestele. Numarul mortilor s-a ridicat la 2.500 si cel al ranitilor la 7.000-10.000. Dar oamenii din Piata Tiamanmen nu au murit in van, ei reusind sa atraga atentia asupra Chinei. Deng Xiaoping, liderul comunist chinez care s-a "ocupat" de protestele din Beijing, a revigorat politicile economice in sudul tarii, sub pretextul ca "reformele capitaliste trebuie sa renasca in China". Toate acestea au fost punctul de pornire al Chinei spre a deveni una dintre cele mai de temut concurente pentru Statele Unite ale Americii.
Ce ne mai amintim acum de anul nebun 1989?
Razvan Muresan are 20 de ani. S-a nascut in 1989, acum este student si de putina vreme lucreaza la revista Business Magazin: "Eu nu-mi pot daÊseama cate s-au schimbat, eu m-am nascut chiar in acel an, iar mieÊcuvantul comunism nu-mi spune multe. Singurul meu contact cu vechiul regim consta in mentalitatile de atunci, pe care multiÊsi le-au pastrat si Êazi si cu care, vrand-nevrand, ma intalnesc zi de zi.
Ce am castigat dupa 1989? "Poate libertate de gandire si de expresie. Insa nu stiu cat ne-ajuta asta, in conditiile in care putem doar sa ne plangem si, rareori, sa vorbim despre un succes al democratiei romanesti. Putine s-au facut in acesti douazeci de ani si, fie ca o recunoastem sau nu, avem aceeasi infrastructura, industrie si agricultura aproape inexistente. PanaÊvom construi un sistem mai bun, ramane sa ne bucuram de democratie asa cum o avem", afirma el.

Frontiera din inima orasului

La 13 august 1961, strazile Berlinului au inceput sa fie taiate in doua, statiile de metrou au fost parasite, iar est-berlinezii angajati in partea de vest a orasului au ramas fara slujbe. Incepea constructia Zidului Berlinului care avea sa ajunga la 43 de kilometri, taind inima uneia dintre cele mai importante metropole ale Europei. Prin ridicarea Zidului, autoritatile comuniste ale RDG au incercat sa stopeze hemoragia de cetateni din partea comunista in cea de vest. Pana in 1961, peste 3,5 milioane de cetateni din RDG au emigrat, aproximativ 20% din populatia totala a Germaniei estice.
In cei aproape treizeci de ani de existenta a Zidului au existat aproximativ 5.000 de tentative de evadare din Berlinul de Est si sute de morti.
La 9 noiembrie 1989, pe fondul miscarilor anticomuniste din Europa de Est, est-berlinezii au trecut pentru prima oara liberi zidul-bariera. Demonstratiile antiguvernamentale in fosta Germanie de Est au inceput in toamna lui 1989, mai tarziu decat in Cehia, Polonia sau Ungaria. In august, Ungaria si-a deschis granitele cu Austria si mii de turisti est-germani au fugit asa in Vest. La 18 octombrie, fostul presedinte Erich Honeker a demisionat, iar noul guvern a decis sa acorde vize est-germanilor pentru a vizita Germania de Vest. Anuntul trebuia facut public de ministrul propagandei, Gunter Schabowski, lucru care s-a intamplat la 9 noiembrie. Fara a avea detalii precise, ministrul, intrebat fiind cand intra in vigoare masura, a raspuns: "Chiar acum".
Zeci de mii de berlinezi din Est, care aflasera de la radio si televizor declaratiile ministrului, au luat cu asalt punctele de control cerand sa intre in Berlinul de Vest. Nu se putea stavili acest asalt decat prin forta, dar granicerii nu au indraznit sa traga asupra multimilor si au deschis barierele de trecere. Alte mii de vest-berlinezi ii asteptau dincolo de barierele de control. Insa calatoriile libere intre cele doua parti ale orasului au fost posibile doar incepand cu
23 decembrie 1989. Demolarea oficiala a Zidului a inceput in iunie 1990 si a fost facuta de armata est-germana. Reunificarea s-a incheiat, oficial, la 3 octombrie 1990.

Ei au fost actorii:

Helmuth Kohl
Este cancelarul care a reunificat Germania. Istoria nu-l poate uita pentru ca unificarea Germaniei a insemnat, practic, reunificarea Europei. In primavara lui 1990 a mers la Moscova si s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a primi garantii ca URSS va permite reunificarea tarii rupta in doua de 50 de ani. Reunificarea Germaniei avea sa continue cu reunificarea Europei.

Mihail Gorbaciov
Cel care a contribuit decisiv la destramarea URSS prin renumitele reforme petrestroika si glastnost, Mihail Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru rolul pe care l-a jucat in caderea comunismului. Desi scopul sau initial era de reformare a comunismului, masurile sale au dus la aparitiile miscarilor de liberalizare din Europa de Est, de la statele baltice si pana la caderea Zidului Berlinului. Gorbaciov a spus recent ca, daca URSS ar fi intervenit in 1989 in Germania, ar fi inceput al Treilea Razboi Mondial.

Papa Ioan Paul al-II-lea
Legendarul Papa Ioan Paul al-II-lea a jucat un rol crucial in caderea Cortinei de Fier. Polonez de origine, el a sprijinit miscarea Solidaritatea, care lupta impotriva regimului comunist din Polonia.

Ronald Reagan
In 1987, Reagan a cerut Moscovei sa "darame acest zid", facand referire la Zidul Berlinului. Reagan "a pus pe butuci" economia fostului imperiu comunist prin dezvoltarea programului "Razboiul Stelelor",

Franois Mitterand
Dupa caderea Zidului Berlinului, presedintele francez in acea vreme Franois Mitterand si-a exprimat preferinta pentru o Germanie divizata. El argumenta ca o Germanie unita si-ar fi intors fortele catre URSS, lucru pe care i l-a spus si lui Mihail Gorbaciov. A acceptat cu greu aceasta decizie, in urma unei vizite in Germania de Est.

George Bush
Era presedinte al Statelor Unite in momentul caderii Zidului (in fotografie este alaturi de Helmuth Kohl) si implicit al incheierii Razboiului Rece. El a sustinut reunificarea Germaniei in fata scepticismului Frantei, Marii Britanii si al URSS. Bush a sustinut, de asemenea, ca reunificarea Germaniei nu va afecta stabilitatea NATO, adusa in discutie de Franta.

Margaret Thatcher
Thatcher a fost premierul Marii Britanii in momentul caderii Zidului Berlinului. In 1989 ea si-a declarat scepticismul cu privire la reunificarea Germaniei, pe care o dorea numai dupa ce partea de Est a tarii devenea democratica. Thatcher s-a temut ca o reunificare a Germaniei pune in pericol stabilitatea situatiei internationale.