Roubini: Fuziunile dintre banci ar putea crea "un monstru mai mare"

Ziarul Financiar 05.11.2009

Nouriel Roubini, profesorul universitar care a previzionat criza financiara inca din 2006, a declarat ca fuziunile dintre bancile americane ar putea duce la formarea unori institutii care vor reprezenta un risc prea mare pentru stabilitatea financiara, informeaza Bloomberg.

"Am avut in trecut o problema cu prea mare pentru a esua, dar aceasta problema a devenit si mai mare", a spus Roubini. "Cream un monstru si mai mare".

Roubini a spus ca a avut loc o "consolidare masiva" a in sectorul bancar american dupa mai multe fuziuni care s-au intamplat in timpul celei mai mari crize economice de dupa Marea Depresie. Bank of America a preluat Merrill Lynch si Countrywide Financial, in timp ce Wells Fargo a preluat controlul asupra Wachovia, anul trecut.

"Nu avem nicio solutie pentru preintampinarea insolventei", a spus Roubini la o conferinta legata de serviciile financiare. "Daca o institutie financiara este prea mare pentru a esua, atunci este prea mare. Daca este prea mare, atunci ar trebui sa o facem bucati".

Acesta a declarat ca "supermarketurile financiare", care sunt combinatii intre banci comerciale, banci de investitii, asigurari si manageri de active s-au dovedit a fi "un dezastru", Roubini dand ca exemplu Citigroup care a primit un ajutor de 45 miliarde de dolari din partea guvernului american.

"Bancile ar trebui sa fie banci, oferind credite economiei reale", a spus acesta. "Bancile de investitii ar trebui sa se implice in activitatile brokerilor-dealerilor. Nu exista niciun motiv pentru care un actionar ar trebui sa isi asume riscuri complexe.