Boc:Guvernul se va consulta cu partide, dar si cu FMI si CE asupra formulei de promovare a bugetului

Ziarul Financiar 04.11.2009

Guvernul se va consulta cu partidele politice, dar si cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana asupra celei mai bune formule constituţionale pentru promovarea in Parlament a proiectului de buget pentru anul viitor, a declarat, miercuri, premierul interimar, Emil Boc, citat de Mediafax.

El a aratat ca s-a intrat "in procedură accelerata" pentru finalizarea proiectului de buget si ca formula constitutionala de promovare va fi stabilita prin consultare atat cu partidele, cat si cu FMI si CE.

Seful Guvernului se va intalni, joi, cu delegatia FMI, pentru a discuta si despre proiectul de buget pentru 2010.

Parlamentul a adoptat, miercuri, Hotararea prin care solicita Guvernului sa transmita proiectul privind bugetul pe 2010 si declaratia privind respectarea angajamentelor fata de FMI.