Jumatate din angajatii LaborMed vor fi trimisi, in decembrie, in somaj tehnic

Ziarul Financiar 04.11.2009

Circa 250 de salariati ai LaborMed, reprezentand jumatate din totalul angajatilor producatorului de medicamente, vor fi trimisi in decembrie in somaj tehnic, iar compania ia in considerare varianta unor restructurari, ca urmare a reducerii preturilor la medicamente si a introducerii taxei clawback, informeaza Mediafax.

LaborMed are in prezent aproximativ 500 de angajati.

"Compania a decis sa trimita in somaj tehnic, in decembrie, pentru o luna, 250 de angajati. Decizia a tinut cont si de faptul ca dispunem de stocuri suficiente pentru a acoperi necesarul pietei, iar angajatii isi vor primi in continuare salariile. Luam in calcul posibilitatea de a face restructurari, dar pana acum nu s-a decis nimic concret. Daca vom reduce numarul personalului, este posibil sa ne ducem pe partea comerciala sau catre posturi mai putin importante, desi orice restructurare ne va afecta in aceeasi masura", a declarat, miecuri, intr-o conferinta de presa, Adrian Stroilescu, business development director in cadrul LaborMed Group.

Guvernul a aprobat la inceputul lunii octombrie o ordonanta de urgenta privind introducerea sistemului "clawback", prin intermediul caruia toti producatorii de medicamente care desfac produse pe piata romaneasca trebuie sa contribuie la finantarea sistemului public de sanatate cu o suma reprezentand intre 5% si 11% din veniturile realizate in urma vanzarii produselor.