Evolutie: AMC, crestere de 27% pe panouri

Ziarul Financiar 27.10.2009

ArcelorMittal Construction (AMC) Romania, divizia producatoare de materiale de constructii a grupului ArcelorMittal, a vandut in primele noua luni cu 27% mai multe panouri sandwich (pentru realizarea halelor industriale), pana la 300.000 de metri patrati.

Majorarea vanzarilor s-a datorat patrunderii pe piata bulgara, unde AMC a exportat 30% din totalul panourilor. Compania nu a dorit sa faca publica si valoarea vanzarilor din primele noua luni din anul acesta.

"Dupa noua luni din 2009, Arval a vandut 300.000 de mp de panouri sandwich, cantitate produsa integral in Romania. Obiectivul principal, dupa crearea facilitatilor de productie in Romania, a fost cresterea cotei de piata pentru Arval si Armat - divizii ale ArcelorMittal Construction Romania -, obiectiv atins in luna septembrie din 2009", afirma Dan Vlaiculescu, directorul de vanzari al Arval. Divizia a vandut anul trecut circa 325.000 de metri patrati de panouri sandwich, si-milar cu cantitatea vanduta in primele noua luni din 2008.

AMC Romania a finalizat anul trecut investitii de circa 15 mil. euro in majorarea productiei din unitatile de la Iasi si Bucuresti, avand in prezent o capacitate instalata de 2 milioane de metri patrati de panouri sandwich.

Compania a ajuns la o cota de piata de 9% pe segmentul de panouri sandwich, fiind unul dintre cele mai competitive sectoare din constructii, cu o valoare de 140 mil. euro in 2008, pe care activeaza zeci de companii.

"Ar fi fost imposibil sa ne crestem cota de piata din importuri, activitate la care am renuntat inca de la inceputul lui 2009. Anul acesta ne-am focusat pe adaptarea ofertei noastre la nevoile actuale ale pietei din Romania, dar si la cerintele pietelor din regiune. Astfel, 30% din volumul total al productiei Arval a mers catre piata din Bulgaria", explica directorul de vanzari al Arval.

Odata cu inceperea productiei in Romania, pretul panourilor a inregistrat o scadere de circa 10%, costuri datorate anterior transportului, dincolo de fluctuatiile la nivelul costului materiilor prime.

AMC Romania, cu afaceri de 22,3 mil. euro in 2008, are trei divizii, Arclad (producator de panouri termoizolante, table cutate), Arval (solutii pentru constructii) si Armat (producator de tigla metalica si jgheaburi).