INTERVIU/ Mihai Retegan: „Orice indoctrinare este periculoasa, mincinoasa si se poate intoarce impotriva promotorilor ei”
Autor:
Stelian Turlea
22.10.2009
Mihai Retegan (nascut in 1950) este profesor
universitar la catedra de Istorie a Universitatii din Bucuresti.
S-a specializat in istoria romanilor dupa primul razboi mondial,
pana la prabusirea comunismului. Este autorul a numeroase lucrari
care au ca subiect aceasta perioada. Multe dintre cartile sau
articolele de specialitate au fost scrise dupa stagiile de
documentare in arhive din SUA, Marea Britanie, Cehia, Ungaria. Era
firesc ca de la acest aspect sa inceapa discutia noastra.
- Sunteti autorul mai multor volume de studii, documente si
sinteze istorice privitor la istoria secolului trecut, indeosebi la
relatiile politice dintre tarile blocului comunist. Multe dintre
ele au dezvaluit surprize, avand la baza documente despre care nu
se stia.
Mai avem multe de aflat despre istoria care ne-a apasat,
daca nu cumva i-am fost si martori?
- Cunoasterea, domnule Stelian Turlea, este, cum bine
stiti, un proces continuu, astfel ca nu am nici un motiv sa ma
indoiesc de largirea orizontului cunoasterii. Aceasta, desigur, se
afla in strânsa legatura cu deschiderea arhivelor. Altfel nu vom
inregistra nici un progres. Eu sustin la facultate un curs despre
sursele istoriei contemporane in cadrul caruia prezint regimul
accesului la arhivele din diferite tari europene si nu numai. Este
surprinzator sa constati ca inclusiv statele democrate au
restrictii dintre cele mai subtile, dar cu nimic mai putin
eficiente in a limita decât cele existente in tari ale caror
traditii democrate sunt de data mai recenta. Pastrându-mi insa
optimismul sunt convins ca lucruri noi despre istoria recenta,
intelegând prin recenta perioada ce se deschide cu cel de-al doilea
razboi mondial, ne asteapta in arhivele lumii. In ceea ce priveste
istoria noastra, ma pot astepta sa ne "improspatam" cunoasterea
atitudinii marilor puteri fata de România in anii celui de-al
doilea razboi si dupa razboi, cunoasterea despre relatiile din
blocul comunist si multe altele. Vorbind despre acest lucru doresc
sa spun ca "surprizele" sunt de asteptat, in primul rând, din
partea fondurilor documentare existente in arhivele rusesti. Lucru
absolut firesc din moment ce puterea care a determinat schimbari
majore in istoria noastra in ultimii saptezeci de ani a fost
Uniunea Sovietica. Dar si din celelalte parti, adica Londra si
Washington, pot fi identificate informatii noi, care pot lumina din
alt unghi evenimente despre care credeam ca stim totul si sa
obtinem astfel o imagine diferita de cea de pâna in acest moment.
De pilda, stim de mult timp ca, in octombrie 1944, la Moscova a
avut loc un târg cu efecte dramatice pentru natiunile din acea
parte a Europei. S-a spus ca in momentul in care s-a decis
abandonarea acelor popoare trupele sovietice oricum se aflau in
acele tari, astfel ca s-a cedat ceea ce nu mai putea fi aparat. De
inteles daca ceea ce s-a decis atunci de catre Winston Churchill a
fost facut sub impulsul situatiei de pe teren. Dar ce te faci când
documente din arhivele britanice evidentiaza altceva? In ceea ce
priveste România, decizia de cedare a ei in viitorul spatiu
controlat de sovietici a prins contur la sfârsitul anului 1942,
când Sir Alexander Cadogan, subsecretar de stat permanent la
Foreign Office, a transmis catre serviciile speciale, care la acea
data isi elaborau strategia pentru urmatoarea etapa a razboiului,
ca (si caut sa citez cât mai aproape cuvintele diplomatului
britanic) "pentru a salva restul Balcanilor, va trebui sa cedam
România lupilor". Iar acest lucru ma poate duce cu gândul la opinia
ca lovitura de stat de la 23 august a fost un act... inutil, din
moment ce britanicii erau decisi sa cedeze România. Nu cred ca aici
mai am ceva de adaugat, decât ca arhivele mai au inca
secrete.
- Ce anume lipseste pentru a avea o istorie cat de cat
corecta si exhaustiva a perioadei comunismului?
- Este o intrebare dificila. As zice ca ne lipsesc destul de
multe lucruri, unele obiective, altele subiective. Din
prima categorie as mentiona timpul sau deschi-derea relativ târzie
a arhivelor. Din cea de-a doua cred ca, pe primul loc, poate fi
asezata incapacitatea noastra de a ne distanta, de a judeca nu cu
sufletul, ci cu mintea. Apoi, iertat sa fiu daca deranjez pe
cineva, am impresia ca uneori analizele sufera din punct de vedere
metodologic, cautându-se argumente pentru sustinerea unei concluzii
anteformulate. In aceeasi ordine de idei subliniez ca mi se pare
nefireasca tendinta existenta astazi de a anatemiza doar o parte a
regimului comunist, in 99 la suta dintre cazuri este cea deschisa
in 1965, uitându-se, de cele mai multe ori cu buna stiinta si cu
clara intentie ca eliminarea elitei românesti a inceput si s-a
desavârsit in prima perioada, in timpul asa-numitului regim
Dej.
- Influenteaza in vreun fel deciziile oamenilor politici de
astazi datele noi pe care istorici ca dvs. le aduc la lumina in
legatura cu deciziile oamenilor politici de ieri?
- Vedeti, domnule Turlea, chiar am crezut ca dupa 1989
intruziunea politicului in stiinta istorica va fi un lucru ce
apartine... istoriei. Am fost insa destul de repede adus la
realitate de decizia transpusa intr-un act juridic care impune, cu
argumente ce nu tin de istorie, felul in care trebuie sa
caracterizam o perioada, cea dintre 1940 si 1944. Pentru ca una
este daca istoricul, folosind mijloacele meseriei sale, ajunge
singur la o concluzie si alta daca concluzia i se impune prin acte
juridice si administrative. Nu este firesc asa ceva.
- Face statul roman sau fac ceva autoritatile pentru a
conserva documentele acestor arhive ori, in caz ca ele se gasesc pe
alte meleaguri, pentru a le aduce acasa sau macar a le
fotocopia?
- A existat un interes major din partea statului român in a
trimite echipe mixte de cercetatori si arhivisti in arhive si
biblioteci din lumea intreaga, pentru a identifica si a aduce in
tara documente referitoare la istoria noastra. Au fost aduse sute
de mii de pagini de documente microfilmate sau fotocopiate, care se
afla la indemâna tuturor la Arhivele Nationale si au costat poate
sute de mii de dolari. Eforturile respective au fost facute in
anii... saptezeci si optzeci ai secolului trecut. La inceputul
anilor nouazeci, in conditiile unei relative liberalizari a
regimului arhivelor in Federatia Rusa si prin efortul facut de
profesorul Ioan Scurtu, directorul general al Arhivelor Nationale,
au fost aduse in tara documente importante relative la istoria
partidului comunist. Liberalizarea a fost insa rapid stopata, iar
din partea statului român altele au fost prioritatile: masini de
lux, nu documente privind istoria românilor. Altfel, asistam la
eforturi individuale meritorii, dar cu o arie de raspândire
limitata.
- Cat de mult ar trebui sa intre in manuale din istoria
exacta a ultimelor decenii?
- Imi este greu sa spun: de aici pâna aici din "istoria exacta
a ultimilor ani" ar trebui sa intre in manualele scolare. Credeti
ca putem oferi tinerei generatii o privire neutra asupra ultimelor
doua decenii când noi nu putem genera o astfel de analiza asupra
unor perioade mai indepartate? Si nu ma refer doar la perioada
comunista, ci si la anii celui de-al doilea razboi mondial si chiar
mai departe...
- Nu percepeti un dezinteres crescând fata de
cunoasterea istoriei adevarate a ultimelor decenii? Ce ar trebui
facut pentru a-l combate?
- Dati-mi voie sa rastalmacesc intrebarea dumneavoastra si in
loc de "Nu percepeti un dezinteres crescând fata de cunoasterea
istoriei adevarate a ultimelor decenii? Ce ar trebui facut pentru
a-l combate?" sa citim "... un dezinteres crescând fata de
cunoasterea istoriei in ultimele decenii...". Nu pot sa-mi explic
atitudinea diversilor ministri ai Educatiei fata de istorie. Din
1990 incepând, acestia, indiferent de partidul din care au facut
parte, cu o incapatânare demna de o cauza mai buna, au dezvoltat
adevarate strategii pentru a scoate istoria din sistemul
educational românesc. Când ii aud pe diversii ocupanti ai
fotoliului-prim din sediul aflat in strada general Berthelot cum
vor ei sa dezvolte la copiii nostri "competente" ma apuca
disperarea, pentru ca unii dintre acesti competenti habar nu au de
istorie. Asta vrem, sa mânuim computerul si sa nu avem cunostinte
de cultura generala? Ar deranja pe cineva ca tinerii nostri ar sti
lucruri, sa le spunem, de bun-simt despre istoria si cultura
noastra? Cred ca nu! Ne temem ca petrec prea mult timp in
biblioteci? Sa fim seriosi. Studentilor de astazi le poti spune
orice, numai ca sunt prea studiosi nu. Pe de alta parte observ cu
ingrijorare cum tinerele generatii sunt indoctrinate asa cum au
fost generatiile noastre, dar in sens invers. Orice indoctrinare
este periculoasa, mincinoasa si se poate intoarce impotriva
promotorilor ei.
- Mai sunteti secretarul Forumului European pentru Istorie
si Cultura? Cu ce se ocupa el?
- Forumul European pentru Istorie si Cultura este o fundatie
infiintata cu zece ani in urma, care isi propune dezvoltarea
legaturilor culturale cu comunitatile românesti de peste hotare,
dar in primul rând cu românii de peste Prut. Forumul a desfasurat
pâna in primavara acestui an o intensa activitate stiintifica si
culturala, organizând in fiecare an câte doua intâlniri la
Bucuresti, Chisinau, Busteni si Balti cu studenti, cercetatori,
cadre universitare, ziaristi. Aveau loc dezbateri in jurul unei
teme centrale, de istorie recenta sau mai indepartata, calatorii de
studii. Dar, in urma deciziei fostului Parlament de la Chisinau de
a interzice accesul in lipsa unei vize (care se obtinea in conditii
mai dificile decât obtineam noi cu ani in urma o viza pentru
Franta, sa spunem), activitatea noastra a fost suspendata. Acum
insa sunt conditii noi pentru a relua si chiar a ne amplifica
activitatea. Sper sa gasim in urma noastra tineri care sa duca mai
departe ceea ce am inceput.