Cel mai puternic om din industria cimentului:Avem trei prim-ministri, dar niciun guvern. Vanzarile noastre vor scadea la jumatate

Autor: Catalin Lupoaie 20.10.2009

Mihai Rohan, presedintele Carpatcement Holding, care are pe mana un business anual de 300 mil. euro, spune ca din cauza ca avem o tara cu trei prim-ministri si niciun guvern, economia sufera, iar acest lucru se va vedea si mai rau la inceputul anului viitor. "Din pacate, am mizat pe cele 10 miliarde de euro pentru investitii anuntate la inceputul anului, care nu au fost realizate nici pe jumatate. Acum avem o tara cu trei prim-ministri si niciun guvern, situatie care se va reflecta in vanzarile de ciment din primul trimestru al anului viitor, care vor scadea la jumatate", sustine Rohan. El considera ca statul ar fi trebuit sa se indatoreze pentru infrastructura si sa garanteze ce lucrari sunt prioritare.

La randul sau, Stefan Varfalvi, presedintele Imsat, un business de 100 mil. euro in instalatii si constructii, considera ca au fost multe intalniri cu guvernul Boc, dar fara rezultate: "Dialoguri am avut, dar degeaba. N-am avut atatea intalniri cu prim-ministrul in cinci ani, cat am avut in ultimele cinci luni. Spre exemplu, la infrastructura feroviara exista finantarea de la UE, dar nu sunt pregatite proiectele pentru inceperea lucrarilor".