Europa are nevoie de banci gigant

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 13.10.2009

Directorul executiv al Deutsche Bank, Josef Ackermann, a avertizat ca Europa, spre deosebire de Statele Unite si China, risca sa piarda oportunitatea de a-si consolida bancile in urma crizei pietelor de credit, scrie agentia de presa Thomson Reuters.

"In timp ce Statele Unite si China se folosesc de criza pentru a crea institutii mari, competitive, Europa risca sa ramana in urma", a declarat Ackermann, cel mai influent bancher german.

Statele Unite s-au folosit de criza pentru a crea banci mari, competitive, internationale prin intermediul fuziunilor, a declarat acesta. In acelasi timp, bancile din China au ajuns sa se numere printre cele mai mari la nivel international.

Profitabilitatea ridicata a unor banci este rezultatul unui set unic de circumstante, a declarat CEO-ul Deutsche, generat de disparitia unor rivale de pe segmentul de investment banking si de o serie de masuri monetare si fiscale.

"Cum vor evolua bancile cand lucrurile revin la normal, cand unele din aceste masuri se incheie, ramane o intrebare deschisa", a declarat Ackermann.

Seful celei mai mari banci germane a aratat ca criza reprezinta o sansa de creare a unui sistem pan-european de supraveghere si a cerut ca unele din masurile care au contribuit la stabilizarea sistemului bancar sa devina permanente.

Cooperarea dintre bancile centrale in sensul oferirii unei facilitati de swap valutar ar trebui sa devina permanenta. Aceste lucruri ar trebui sa se intample pentru ca situatia din economia reala ramane fragila, fiind asteptate un val de insolvente, o crestere a ratei somajului si a cazurilor de default, sustine Ackermann.

In general, bancile vor avea nevoie de capital suplimentar pentru a face fata efectelor declinului economic, insa mai raman multe intrebari tehnice privitoare la ce tip de capital ar fi adecvat.