Guvernul Boc nu sustine eliminarea pragului de detinere la SIF-uri

Ziarul Financiar 13.10.2009

Guvernul condus de Emil Boc nu sustine initiativa legislativa de eliminare a pragului de detinere de 1% la SIF-uri, potrivit punctului de vedere oficial trimis Senatului pe data de 15 septembrie, care a fost publicat pe site-ul Senatului luni, 12 octombrie.

"Inexisten]a unei limite de detinere din capitalul social al SIF ar putea crea posibilitatea concentrarii puternice a actionariatului, care poate conduce la scaderea numarului de actiuni disponibile la tranzactionare, cu efecte negative pe termen mediu si lung asupra lichiditatii si, implicit, asupra imposibilitatii mentinerii unei piete ordonate si formarii unui pret corect", se arata in punctul de vedere al Guvernului, semnat de premierul Emil Boc.

Un grup de 19 parlamentari PD-L, PSD si PNL au propus in luna iulie eliminarea pragului de detinere de la SIF-uri. In urma discutiilor din comisia de buget si finante din Senat, proiectul a fost avizat intr-o forma modificata cu un amendament care prevede majorarea pragului de la 1% la 5%.

Proiectul ar urma sa fie dezbatut in cele doua camere ale Parlamentului pana la sfarsitul anului.

In deschiderea sedintei de tranzactionare de astazi SIF-urile au scazut cu pana la 3%, insa si-au revenit pe parcurs, indicele BET-Fi inregistrand la ora 14:30 o scadere de 0,18% fata de ziua precedenta.