Emil Boc se ia la tranta cu socialistii europeni pe marginea numirii comisarului

Autor: Magraon Andreea 11.10.2009

Criza politica de la Bucuresti complica o situatie ce parea consensuala - anume nominalizarea candidatului Romaniei pentru functia de comisar european. Partidele, printre care si PSD, se hotarasera asupra numelui lui Dacian Ciolos, nominalizat in speranta obtinerii portofoliului Agriculturii.



Partidul Socialistilor Europeni (PSE) din care face parte si PSD, i-au cerut saptamana trecuta presedintelui Traian Basescu sa "lase orgoliile la o parte" si sa nominalizeze "un social-democrat de top" pentru functia de comisar.

"PES face apel la presedintele Romaniei sa lase orgoliile deoparte si sa actioneze in interesul romanesc si european prin nominalizarea, pentru pozitia de comisar european, a unui candidat social-democrat de top, cu o foarte buna reputatie la nivel european, asigurand astfel o aprobare linistita in Parlamentul European", potrivit unui comunicat al PES.

Presedintia nu a reactionat oficial, in schimb premierul de dreapta Emil Boc, presedintele PD-L (care face parte din grupul Popularilor Europeni), a fost vehement si a declarat ca nu PES conduce Guvernul.

Disputa privind autoritatea (presedintele sau Guvernul) care face nominalizarea pentru postul de comisar european este mai veche. Ea a existat si in timpul Guvernului condus de Calin Popescu-Tariceanu (2004-2008), cand presedintele sustinea ca el trebuie sa faca nominalizarea, si nu premierul. Guvernul a facut atunci nominalizarea, lucru contestat de Cotroceni.

Viitoarea Comisie isi va incepe mandatul la sfarsitul anului sub conducerea lui Jose Manuel Barroso, care a primit un al doilea mandat.

Barroso ar mai vrea alte trei nominalizari din partea Romaniei

Liderul socialistilor europeni, Poul Nyrup Rasmussen, l-a acuzat pe presedintele Traian Basescu ca ameninta interesele romanesti si europene pentru ca ar fi fortat "iesirea de la guvernare a unui partener major (PSD - n.n.) intr-un moment de criza".

De asemenea, europarlamentarul PSD, Victor Bostinaru, a sustinut, saptamana trecuta, ca presedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, i-a trimis o scrisoare presedintelui Basescu in care i-a cerut sa faca "alte trei nominalizari" pentru postul de comisar european. Premierul Emil Boc a negat existenta vreunei scrisori oficiale si a declarat ca Guvernul, in colaborare cu Presedintia, va face "cat de curand" o propunere presedintelui Barosso pentru comisarul european.

Potrivit lui Cristian Preda, europarlamentar PD-L si fost consilier prezidential, actiunile PES fac parte din asa-numita "politica a dispretului", o incercare a PSD de transformare a luptei pentru postul de comisar intr-una "romano-romana". Preda a argumentat ca Rasmussen este un vechi prieten de-al lui Adrian Nastase (presedinte al Consiliului National Executiv al PSD), iar nici socialistii europeni, nici cei romani nu sunt indrituiti sa intervina in privinta comisarului din partea Romaniei.

In ceea ce priveste nominalizarea deja facuta, europarlamentarul democrat-liberal sustine ca Romania va sustine cu toate resursele actualul nominalizat, si anume pe fostul ministru al agriculturii, Dacian Ciolos.

Punem sau nu mana pe postul de comisar al agriculturii

Bostinaru a precizat ca Romaniei nu i s-a transmis explicit faptul ca nu va primi portofoliul Agriculturii, insa din solicitarea presedintelui Comisiei reiese acest lucru.

De altfel, faptul ca Romania nu va primi portofoliul Agriculturii in viitoarea Comisie a fost vehiculat inca de saptamana trecuta de presa din Vest. Cotidianul Irish Times a scris ca Franta sustine Irlanda, in locul Romaniei, pentru functia de comisar pentru agricultura. Motivul dat de cotidian a fost ca Romania nu a gestionat cum trebuie fondurile europene pentru agricultura. Spre exemplu, anul trecut Romania nu a fost in stare sa absoarba nici 1% din banii europeni pentru proiectele agricole.