G7 a devenit un club "plictisitor" si fara rost

Autor: Catalina Apostoiu 06.10.2009

G7, grupul celor mai puternic industrializate state din lume, nu-si mai are rostul intr-o economie mondiala in care tarile emergente au un cuvant tot mai important de spus. Aceasta a fost concluzia la care s-a ajuns dupa intalnirea de la Istanbul de weekend-ul trecut, scrie The New York Times.

Dominique Strauss-Kahn, directorul general al Fondului Monetar International, a rezumat parerea generala, criticand "deciziile si comunicatele plictisitoare" ale clubului. "A face declaratii nu este suficient daca vrei sa schimbi realitatea", a declarat francezul.

In cadrul intrunirilor Bancii Mondiale si FMI-ului din Istanbul din weekend-ul trecut, aceasta tendinta a fost extrem de vizibila. Desi nu s-au pus de acord asupra detaliilor, membri importanti ai FMI au sprijinit schimbari ale reglementarilor institutiei care ar dilua controlul detinut de lumea industrializata asupra organizatiei in ultima jumatate de secol.

La numai cateva saptamani dupa ce oficialii prezenti la summit-ul din Pittsburgh al celor mai importante economii industrializate si emergente au desemnat G20 drept cel mai important organism decizional pentru guvernanta economica la nivel mondial, G7 a oferit ceea ce ar putea fi una din ultimele sale declaratii.

S-a aratat clar chiar ca existenta G7 are acum sens numai in legatura cu G20, un organism ce include China, Brazilia, India si alte economii emergente majore.

Toate deciziile majore vor fi luate "impreuna cu alte membre ale G20", se arata in declaratia G7. Oficiali ai tarilor G7 au subliniat faptul ca liniile de comunicare dintre membrele clubului trebuie sa ramana deschise. In acelasi timp, insa, acestia au sugerat ca declaratiile oficiale se vor incheia in curand. Alti oficiali au aratat ca frecventa reuniunilor, de cel putin de doua ori pe an pentru ministrii de finante si bancherii centrali, urmeaza sa scada.

Oficialii financiari nu au reusit sa se puna pe deplin de acord in privinta modului in care tarilor vor restructura FMI, care numara 186 de tari membre, pentru a reflecta schimbarile din economia mondiala. Tarile membre au sustinut un plan general de transferare a 5% din cotele FMI dinspre tarile industrializate catre economiile emergente.