Sarkozy ofera companiilor reduceri de taxe de 10 miliarde de euro

Autor: Catalina Apostoiu 30.09.2009
Companiile franceze vor beneficia de o reducere de taxe in valoare de 10 miliarde de euro in cadrul uneia dintre cele mai ample reforme structurale implementate din momentul in care Nicolas Sarkozy a devenit presedinte al Frantei cu doi ani in urma, scrie Financial Times. Guvernul francez a anuntat eliminarea partiala a unei taxe locale percepute pe investitii fixe care devenise o povara grea, in special pentru companiile din domeniul productiei, in cadrul bugetului pe anul viitor. Eliminarea taxei inseamna insa amanarea eforturilor de reducere a deficitului public al Frantei.