MEMORII / Amintiri de la Marea Unire (V)

Autor: Dr. Ilie Lazar 30.09.2009

Una dintre figurile luminoase ale Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dar cu un destin la fel de tragic ca al multora dintre contemporanii sai care au crezut si au luptat pentru idealurile nationale ale romanilor, a fost si maramureseanul Ilie Lazar, cel care, ca sublocotenent in armata austro-ungara a arborat steagul romanesc la Cernauti in noiembrie 1918 si a fost purtatorul stindardului Maramuresului istoric la Adunarea Populara de la Alba Iulia. Dupa Adunare, a fost cooptat in delegatia care a plecat la Bucuresti pentru a prezenta documentele Unirii Regelui Ferdinand. Fragmentul face parte dintr-un studiu mai amplu pe care istoricul Gheorghe. I. Bodea il pregateste in vederea publicarii. (Radu Constantinescu)

Delegatia definitiva care pleaca la Bucuresti cu actul Unirii, pentru a-l preda regelui Ferdinand, este compusa din patru insi: Miron Cristea, Iuliu Hossu, Vasile Goldis si Alex. Vaida-Voevod. Secretar al acestei comisii este Caius Brediceanu, iar noi, cativa tineri, insotim delegatia, formand garda.
Membrii Consiliului Dirigent depun juramantul in fata episcopului Ioan Pap. Sunt lipsa Dr. Valer Braniste (bolnav), Dr. Vasile Lucaciu si Octavian Goga, care nu sosisera inca din strainatate…
Dupa terminarea maretei adunari, eu le comunic maramuresenilor ca ei pot sa se reintoarca acasa, iar eu am plecat cu delegatii din Banat pana la Lugoj unde, sub regimul maghiar am trait 8 ani.
In timpul sederii mele la Lugoj (o saptamana), au intrat trupe sarbesti, ocupand tot Banatul, cu orasele Timisoara, Resita, Oravita, Lugoj, Caransebes. Imediat au inceput arestarile conducatorilor, a preotilor, invatatorilor, pe care i-au transportat la Belgrad. Eram la Lugoj cand au arestat pe parintii prietenilor mei Traian Grozavescu si Adrian Aldan. In urma protestelor la Paris si ca urmare a intrarii trupelor franceze, dupa cateva zile sarbii s-au retras si au inceput si eliberarile din inchisori. N-am sa uit momentele emotionante cand noi, colegii de liceu, am primit vreo cativa ofiteri francezi, cu care am legat prietenie. Dupa cateva zile am plecat cu trenul prin Balint - Faget, spre Ilia Muresului. Eram impreuna cu prietenul meu din Lugoj, Frentiu (poreclit de noi "Fonfu"), cautand sa ajungem la Deva si de acolo la Sibiu, dar la podul de peste Mures, la Branisca suntem opriti de niste soldati unguri. Aflam ca acestia sunt avangarda trupelor maghiare, si ca la Zam este un tren blindat unguresc. Noi, in disperarea noastra circulam in sus si in jos, cautand sa trecem cu orice riscuri peste pod. La un moment dat, profitand de neatentia santinelei, intram in vorba cu un mecanic care de doua zile statea pe o linie secundara, pe o locomotiva, deoarece santinela nu-i dadea voie sa treaca podul sa mearga acasa la Simeria. El amarat, noi amarati, la un moment potrivit ma urc la el pe locomotiva si incerc sa-l conving sa-i dea drumul locomotivei, cu orice risc, si ca sa-i dau curaj, ii var in buzunar o bancnota. Ii fac semn lui Frentiu sa se urce si el, si mecanicul imediat da "damf" locomotivei, care trece nevatamata peste pod. Probabil a tras dupa noi, dar fara rezultat. Bucuria noastra si natural si a mecanicului, era la culme!
Sosim in gara Deva unde chiar in acea noapte a intrat prima unitate romaneasca, "vanatorii de munte", iar primul ofiter pe care l-am intalnit in gara si caruia i-am predat locomotiva, a fost locotenentul Dumitrescu, pe care, dupa cativa ani, Petru Groza, fiind ministru, l-a luat ca sef de cabinet. Unitatea aceasta de vanatori de munte era sub comanda colonelului Rusescu.
Ne oprim cateva zile la Deva, unde armata procedeaza militareste si in primul rand someaza populatia prin afise, sa depune orice arma detine, precum si alte masuri necesare. Imi aduc aminte ca a fost arestat si un oarecare Lázár, mare proprietar in comuna Lapusnic si fost subprefect, mare asupritor al romanilor. Pentru eliberarea acestuia a intervenit Petru Groza, fapt ce a revoltat pe romani.
Aici, la Deva mi s-a intamplat si un mic accident si anume ni s-a dat voia mai multor tineri romani sa ne alegem cate un revolver din gramezile ce se strangeau. Cu acest prilej i se descarca prietenului meu Frentiu un revolver si glontele trece prin bratul meu. Noroc ca imediat m-a bandajat medicul Dr. Hossu, si a doua zi am sosit la Sibiu. Intrucat delegatia cu predarea actului Unirii era tocmai pe punctul de a pleca la Bucuresti, am crezut ca este cazul sa raportez d-lui Vaida cele vazute la Lugoj. Dansul imi spune: "Vei veni cu noi la Bucuresti si vei raporta totul la Marele Stat Major" si-l roaga pe dl. Aurel Vlad, in prezenta mea, sa ma inregistreze si pe mine pe lista celor care insotesc delegatia. Fericit ca mi se da aceasta ocazie sa fac parte si eu din aceasta garda, si nici ca-mi pasa de rana de la brat, plec si eu cu acest tren special la Bucuresti. In drum, ma cheama dl. Vaida la el in vagon, interesandu-se de ceea ce am vazut la Lugoj. Ia act despre tot ce-i raportez, spunandu-mi ca si el a primit veste ca in Sighet au intrat trupe de ucraineni, veniti din Galitia si ca autoritatile si romanii s-au refugiat in satele din plasele Iza si Sugatag.
Trenul special soseste la Bucuresti, in Gara de Nord, unde suntem primiti de populatia capitalei si de guvern, in frunte cu prim ministrul Ionel Bratianu. Cei patru delegati sunt primiti si cazati in pavilioanele din dosul palatului regal, iar noi, insotitorii in diferite hoteluri. Eu am stat in hotelul "Princiar". Directorul de cabinet al d-lui prim ministru, Trifu primeste insarcinarea de a sta tot timpul in societatea celor patru delegati, la palat. In a doua seara de la sosirea noastra, dl. Vaida il cheama pe dl. Trifu, caruia ma prezinta, rugandu-l sa ma conduca la dl. prim ministru, caruia am sa-i raportez lucruri foarte importante.
Dl. Trifu ma ia in primire si in aceeasi seara ma conduce la locuinta d-lui prim ministru Ionel Bratianu. Emotionat ca am aceasta mare onoare si vazandu-ma in fata acestei impozante figuri, care vorbea cu mine atat de parinteste, capat curaj si incep a-i spune tot ce am vazut la Lugoj si tot ce la aceasta varsta am stiut despre trecutul si despre rutenizarea Maramuresului, din dreapta Tisei. Ii spun ca parintii mei sunt chiardin satele mari si frumoase romanesti de dincolo de Tisa (Apsa de jos si Apsa de mijloc)si rog ca sa se staruie la conferinta de pace ca, daca nu este posibil sa se anexeze intreg Maramuresul istoric la Romania Mare, atunci cel putin sa se stabileasca granita la apa Tarasului, fiindca pe vremuri si in jurul Hustului erau sate romanesti si fiindca toti muntii sunt proprietati ale romanilor de dincoace de Tisa. Acolo este cea mai veche manastire romaneasca, Peri, care dateaza din anii 1391 si nu departe de aceasta manastire sunt asezate satele istorice: Bedeu, Taras, Apsa, Biserica Alba, Slatina si altele. Toti istoricii nostri sustin ca Dragos.Voda (descalecatorul) isi trage originea din comuna Bedeu, unde si azi satenii isi pastreaza numele de Bedeoanu, Damian, Faur, Dan, Pop si altele romanesti si unde azi nimeni nu mai vorbeste romaneste. Situatia se datoreste faptului ca vreo 150 de ani Maramuresul cu vechile si frumoasele bisericute de lemn, au fost conduse si administrate de catre episcopii ruteni de la Munkacs, iar episcopul rutean numea in satele romanesti preoti ruteni, iar populatia romaneasca evlavioasa, se acomoda preotului, astfel ca de-a lungul anilor toti si-au uitat limba si obiceiurile romanesti, iar azi nici chiar batranii nu mai vorbesc romaneste. Ii arat d-lui prim ministru ca bunicul si strabunicul meu erau protopopii Sighetului, cu sediul in Apsa de mijloc si Slatina, si inca si astazi se mentin scolile confesionale romanesti de pe vremea lor.
Dl. prim-ministru intinde pe masa o harta, ia o lupa si cauta, cu mine impreuna, toate aceste sate. Ma intreaba (imi amintesc accentul strain cum pronunta): "dar comuna "Barania"? Ii raspund ca aceasta este undeva in nordul judetului, langa Hust si Visc. Timp de o ora i-am spus d-lui prim ministru tot ce am stiut la acea varsta si i-am aratat cum ne-au luat rutenii din Sighet, cu ajutorul administratiei maghiare, si biserica, iar acum au intrat in judet, ocupand si Sighetul ca si Cernautii si ca au inceput sa recruteze in satele rutene de pe valea Tisei.
Dl. prim-ministru m-a batut pe umar si m-a incurajat, luand imediat, in prezenta mea, telefonul si vorbind cu dl. general Prezan, care era seful Statului Major, l-a rugat sa ma primeasca in audienta, spunandu-i ca plec chiar de la el, insotit de dl. Trifu. In cateva minute am fost primit si de dl. g-ral Prezan, caruia la fel i-am raportat tot ce am vazut in Banat, cum am rapit la Branisca locomotiva, si ca Sighetul este ocupat de trupe ucrainene venite din Galitia. Dl. general m-a ascultat si a chemat cativa ofiteri de la Serviciul de informatii, carora le-am repetat din nou toate amanuntele. Aici la acest serviciu l-am gasit si pe marele roman bihorean Dumitru Lascu, fost deputat. Inarmat cu toate cele necesare, am plecat si i-am raportat totul d-lui Vaida.
Peste doua zile s-a reintors de la Bucuresti intreaga delegatie care a predat regelui Ferdinand actul Unirii, iar eu, inarmat cu o multime de informatii si acte, am plecat cu acelasi tren special spre Divizia a VII-a, pe care am ajuns-o la Dej. Aici am fost primit de ofiterii acestei divizii, care mi-au comunicat ca au primit deja si ordinul Statului Major ca regimentul 14 Roman, care ajunsese pana la Jibou, sa se indrepte spre Baia Mare si de acolo spre Sighet si cu lupta sa alunge trupele ucrainene venite din Galitia.