Un nou hotel Ibis, la Sibiu are preturi cat la Praga si mai mari ca la Budapesta. Pretul din Bucuresti le bate pe toate

Autor: Cristina Roşca 24.09.2009

Omul de afaceri Radu Enache, cu afaceri de aproape 30 de milioane de euro din industria hoteliera prin intermediul grupului Continental Hotels, a investit peste 9 milioane de euro in deschiderea unui hotel Ibis la Sibiu, al patrulea din Romania dupa doua unitati in Bucuresti si una in Constanta.

Hotelul Ibis Sibiu are 195 de camere, dintre care 11 apartamente si 4 camere pentru persoanele cu dizabilitati si are un numar de 50 de angajati. "Pentru moment nu cred ca vom mai face alte angajari. Alte zece persoane vor fi cooptate pentru centrul de conferinta din cadrul hotelului", a declarat Radu Enache.

Hotelul Ibis Sibiu, cotat la trei stele, a fost deschis in prima jumatate a lunii iulie si a avut pana in prezent un grad mediu de ocupare de aproximativ 30%, cu varfuri de chiar 64%. Pana la sfarsitul anului oficialii spun ca se asteapta la un nivel de ocupare de 52%, iar hotelul sa aduca venituri de 3 milioane de lei (700.000 de euro).

"Odata cu deschiderea Ibis Sibiu si Grand Continental, cotat la cinci stele, ne asteptam sa egalam veniturile de anul trecut in lei. Se va observa o diferenta la veniturile in euro din cauza devalorizari leului", afirma Enache.

Anul trecut, lantul hotelier cu peste 2.000 de camere controlat de Radu Enache a inregistrat o cifra de afaceri de 26,4 mil. euro si pierderi de 2,8 mil. euro, potrivit datelor Ministerului de Finante. "Din cauza evolutiei imprevizibile a leului nu estimez profit in acest an. Dupa primele sase luni s-a putut observa o scadere de 7,5% a afacerilor", a mai spus el.

Pe piata din Sibiu lantul Continental Hotels este prezent si cu un hotel Continental Forum de patru stele. "Am deschis un Ibis la Sibiu pentru ca aveam proprietatea (hotelul fiind realizat prin reamenajarea pe parcursul a treisprezece luni a unui fost hotel Continental - n. red.)", mai spune Enache.

Pana in 2012, Enache mai vizeaza deschiderea a sase noi hoteluri Ibis la Timisoara, Arad, Cluj, Bucuresti si Iasi. "In 2010 ne vom concentra pe deschiderea Ibis Timisoara insa, planurile se pot modifica in functie de evolutia crizei. Vedem daca criza se opreste la V si nu se transforma in W. Deocamdata manifestam prudenta."