MAI vrea camere web la sectiile de votare speciale

Autor: Mediafax 20.09.2009

Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) va propune personalizarea stampilelor cu mentiunea "Votat", cu anul electoral si numarul sectiei, si intentioneaza sa monteze camere web la intrarea in toate sectiile de votare speciale, pentru a preveni votul multiplu la alegerile prezidentiale. La alegerile prezidentiale din acest an nu vor mai exista liste suplimentare. Cetatenii care in ziua votarii nu se afla in localitatea de domiciliu vor putea vota numai in sectiile de votare speciale, urmand a fi organizate aproximativ 3.300 de sectii de acest gen. Numarul exact al sectiilor de votare speciale si locul amplasarii acestora va fi stabilit prin hotarare de guvern. Primul tur de scrutin al alegerilor va avea loc pe 22 noiembrie.