Orange: apeluri nelimitate in retea pentru 80 de euro pe luna

Autor: Adrian Seceleanu 18.09.2009

Orange, numarul unu pe piata locala de telefonie mobila, a lansat un plan tarifar care include apeluri de voce nelimitate in retea si acces la internet mobil fara limite de pe telefon la un pret de 80 de euro pe luna, ca parte a relansarii portofoliului de abonamente al operatorului, care sunt acum impartite in trei mari categorii, dupa modelul de consum al diferitelor servicii.

Astfel, compania a impartit noile planuri tarifare in trei categorii, denumite delfin, pantera si fluture.

"Sub simbolul Delfinului se regasesc abonamentele axate pe serviciile de voce, concepute pentru cei care au nevoie de mai multe minute pentru convorbiri. Clientii pot alege dintre cele 8 variante de abonamente Delfin, cu preturi intre 4 euro si 60 de euro. De exemplu, abonamentul Delfin 8 include 400 de minute in retea si 100 de minute nationale, totul cu 8 euro lunar.

Abonamentele Pantera cuprind toata gama de servicii - voce, mesaje scrise si internet mobil - si sunt dedicate celor mereu in miscare, interesati de performanta, dornici sa foloseasca la maximum functiile telefonului. Abonamentele Pantera sunt disponibile in 6 variante si au preturi cuprinse intre 8 si 80 de euro. De exemplu, clientii cu abonamentul Pantera 12 primesc 600 de minute in retea si 120 de minute nationale, 600 de mesaje scrise in retea, acces nelimitat in portalul pentru mobil Orange World si trafic pentru navigare pe internet atat de pe telefon cat si de pe computer, totul cu 12 euro lunar.

Abonamentul Fluture se adreseaza clientilor care au nevoie de un control cat mai bun al costurilor si care sunt atrasi de ofertele PrePay, dar isi doresc in acelasi timp beneficiile unui abonament. Pe langa 100 de minute in retea si 5 MB pentru acces la internet, cu 9 euro lunar, abonamentul Fluture ofera acces la optiunile PrePay. Clientii isi pot realimenta oricand contul prin modalitatile de reincarcare specifice cartelei PrePay si primesc bonusuri la reincarcare", afirma reprezentantii Orange.

"Am identificat oportunitatea unei schimbari structurale a ofertei de abonamente, care sa fie adaptata necesitatilor actuale de consum si de control al costurilor si care sa se diferentieze pe piata. Prin simplificarea planurilor tarifare si a modului de comunicare a ofertelor, clientii nostri vor putea identifica mai usor abonamentul potrivit, ceea ce va determina mentinerea unui grad inalt de satisfactie fata de serviciile Orange", a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer Business to Consumer, Orange Romania.