EBa la primul discurs... citit, in Parlamentul European

Autor: Pro TV 17.09.2009

Elena Basescu a vorbit, pentru prima oara, in plenul Parlamentului European. A ales o tema delicata, eliminarea vizelor pentru persoanele care provin din Balcanii de Vest.

Emotionata, pesemne, fiica presedintelui a ales sa-si citeasca speech-ul. Elena Basescu a sustinut cauza Republicii Moldova, ai carei cetateni, spune ea, ar trebui sa se bucure de aceleasi drepturi.

Tanara domnisoara europarlamentar a lasat de inteles ca sprijina politica usilor deschise aplicata de Uniunea Europeana, considerand-o un pas important spre o viitoare integrare a beneficiarilor. Eliminarea vizelor pentru cei din Balcanii de Vest ar duce la dezvoltarea afacerilor transfrontaliere.

Tot fiica presedintelui spera ca institutiile europene sa aiba in vedere programe educationale si culturale care sa faca cunoscute valorile promovate de UE in aceste tari.