MEMORII / Amintiri de la Marea Unire (II). Cernautii ajung in mainile romanilor

Autor: Dr. Ilie Lazar 10.09.2009
Una dintre figurile luminoase ale Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dar cu un destin la fel de tragic ca al multora dintre contemporanii sai care au crezut si au luptat pentru idealurile nationale ale romanilor, a fost maramureseanul Ilie Lazar, cel care, ca sublocotenent in armata austro-ungara, a arborat steagul romanesc la Cernauti in noiembrie 1918 si a fost purtatorul stindardului Maramuresului istoric la Adunarea Populara de la Alba Iulia. Episodul de fata evoca momentul din 27 octombrie 1918 cand Consiliul National Roman din Bucovina a proclamat aderarea acesteia la Romania. Au urmat cateva zile de dezordini, de anarhie civila si militara, in asteptarea preluarii de catre armata romana a teritoriului Bucovinei. Peste ani, Dr. Ilie Lazar, abia iesit din colonia de munca de la Periprava, raspunde cu promptitudine unei scrisori primite de la Serban Flondor, fiul lui Iancu Flondor, presedintele Consiliului National Roman din Bucovina si ii relateaza acestuia cum, in fruntea unui grup de militari romani desprins din armata austro-ungara aflata in descompunere, reuseste sa sprijine instalarea administratiei romanesti la Cernauti. Fragmentul face parte dintr-o lucrare mai ampla, pe care istoricul Gheorghe I. Bodea o pregateste in vederea publicarii. (Radu Constantinescu)
Dupa cateva ore de mars, am sosit in piata Cernautilor. Aici am dat ordin sa se puna pustile in piramida, fiecare sa se aprovizioneze si sa se odihneasca. Eu tot timpul circulam in sus si in jos, in jurul lor. La un moment dat, se apropie de mine un domn si se prezinta: "Sunt profesorul Sextil Puscariu". Ii raspund: "Ma numesc Ilie Lazar, de fel din Maramures, iar soldatii mei sunt toti romani banateni din regimentul 8 honvezi din Lugoj". Ii arat situatia noastra, ca am dezertat si ca intentionam sa ne predam armatei romane, dar ca la dorinta soldatilor mei am venit pana la Cernauti.
Domnul profesor Sextil Puscariu imi mai spune urmatoarele: "Orasul este ocupat de vreo 700 de galitieni, cari jefuiesc cazarmile si periferia orasului, duc lucruri de mare valoare spre Sniatin (Grigore Ghica Voda de mai tarziu). Toti romanii sunt ascunsi in pivnite si poduri de casa si ne e teama ca ne vor duce ca ostatici in Galitia. Asta fiind situatia, dupa ce m-am informat cine sunteti, va rog sa ne dati o mana de ajutor". I-am raspuns, "La dispozitia Domniei Voastre cu cea mai mare placere si bucurie". Am rugat pe domnul profesor Puscariu ca daca se gasesc cativa ofiteri din regimentul local austriac in cari domnia sa are incredere, sa vina imediat si sa-mi ia soldatii in grupuri de cate 15-20 oameni si sa-i concentram intr-o curte sau intr-o sala mare. Dupa cel mult o ora, toti soldatii mei au fost condusi intr-o sala de cinematograf unde le-a vorbit Profesorul Puscariu, locotenent Dan si eu. Le-am aratat situatia din oras si le-am cerut ascultare si supunere. In acea noapte, de frica ca a intrat armata romana s-au stins luminile in tot orasul, alergau disperati carute si calareti, toti grabiti, mai furau cate ceva si duceau totul spre Sniatin. A doua zi, unitatea mea era singura forta armata in intreg orasul. Bandele venite din Galitia erau conduse de doi fosti ofiteri din armata austriaca: Maier si Vorobetz, cu cari ne-am rafuit la 16 ianuarie 1919, cand au ocupat si orasul Sighet Maramures. Lupta de la Sighet este alt capitol.
Dupa cazarea soldatilor mei, eu, insotit de fosta mea ordonanta Alexandru Iorga, am tras la hotelul din centru, in imediata apropiere de soldati, hotelul se numea "Pajura Neagra" (Schwarzer Adler). Aici am primit vizitele mai multor romani: Isopescu-Grecu, V. Budnarescu, prof. Gheorghiu, Dr. Lupu, prof. Procopovici, Tarangul, Habon, Tarnevschi si multi altii. Dl. prof. Gheorghiu a venit si cu propunerea ca sa ma mut la domnia sa. Am primit invitatia si, tot timpul cat am fost la Cernauti, am stat la Dl. prof. Gheorghiu. Dupa iesirea galitienilor din oras, ne-am dus in grup la batranul Mitropolit Vladimir Repta, care ne-a primit parinteste. Dupa ce am iesit de la mitropolit, am hotarat "sa preluam imperiul".
Intr-o masina ne-am urcat vreo cinci tineri si cu noi si fostul senator si primar de mai tarziu al Cernautilor: Nicu Flondor. Eu cu un steag tricolor in mana, tot timpul eram calare pe motorul masinii. In aceasta compozitie, ne-am dus la comandamentul jandarmeriei bucovinene din timpul razboiului, generalul Fischer, caruia domnul Nicu Flondor i s-a adresat in limba germana, somandu-l ca imediat sa predeie jandarmeria locotenentului roman Dan.
De aici am plecat la politie, unde am instalat pe un domn Tarangul, iar pe urma ne-am dus la Tribunal, unde am instalat ca presedinte pe un domn Job Hahon. Dupa aceste actiuni rapide eu si un tanar ardelean cu numele Nicoara, de fel din Arad, ne-am urcat pe acoperisul primariei si am infipt primul steag tricolor dupa 144 ani. Ca primar am instalat pe un domn profesor preot, Sandru. Intreaga populatie romaneasca a orasului care era in fata primariei aplauda si canta cantece patriotice.
Din toti banii "Kerenski" ce mai aveam din vanzarea graului de la Dimidovca, am cumparat toate florile din piata orasului oferindu-le femeilor romane din Cernauti, cu rugamintea sa bata cu flori armata romana, a carei intrare era asteptata. Corul mitropoliei canta in permanenta cantece patriotice. Iancu Flondor, presedintele Partidului National Roman, a dat dispozitii ca intelectualitatea orasului in haine de sarbatoare sa-l primeasca in Casa Nationala pe generalul comandant al armatei romane.
Vazand ca armata romana intarzie, dupa trei zile de asteptare, aceiasi tineri in frunte cu Nicu Flondor ne-am dus in intampinarea ei. Eu tot timpul eram cu steagul in mana si calare pe motorul automobilului. La circa 60 km distanta, intr-o gara, am dat de domnul general Zadic, comandantul Diviziei a 8-a, care tinea raport cu ofiterii.
Ne-am prezentat cu totii, i-am raportat situatia din oras si am rugat sa-si faca intrarea deoarece populatia de trei zile este in strada si asteapta. Dupa acest prim contact, ne-am reintors, aducand raspunsul generalului. A patra zi, a sosit in suburbia orasului, la Horecea, regimentul 29 Dorohoi de sub comanda colonelului Gheorghiu, pe care l-am gasit seara facand planul intrarii armatei in oras. A doua zi dupa masa, am avut cinstea sa fiu invitat in masina si sa insotesc pe domnul general Zadic Jacob in momentul intrarii in oras. Alaturi de domnul general, era seful de stat major al diviziei, lt. colonelul Rovinaru, iar eu inainte. Am trecut pe langa primarie, pe care falfaia steagul tricolor, si ne-am oprit alaturi, in fata Casei Nationale.
Cand ne-am dat jos din masina, generalul era batut cu flori de catre doamnele romane, iar eu l-am ridicat pe umeri si in bataia florilor l-am urcat sus la etaj unde a fost primit de catre toti intelectualii in frunte cu Iancu Flondor care, imbratisandu-l, a inceput cam asa: "Dati-mi voie domnule general sa ne imbratisam ca doi frati cari nu s-au vazut de 155 de ani etc.". Toti cei de fata au manifestat calduros.
Dupa toate cele mai sus aratate armata si-a urmat programul, iar celelalte probleme s-au rezolvat in timp dupa indicatiunile de la Bucuresti.
Marea Adunare Nationala abia la 18 noiembrie 1918 a votat unirea Bucovinei cu patria mama, in sala de marmora a Mitropoliei. Adunarea a fost prezidata de venerabilul Dionisie Bejan, iar motiunea prezentata de catre presedintele Partidului National, Iancu Flondor, a fost votata cu un nespus entuziasm.
Eu dupa toate aceste marete evenimente am mai stat cateva zile in Cernauti, de unde am plecat prin Iacobeni - Carlibaba spre Maramures, iar soldatii mei in marea majoritate au plecat prin Vechiul Regat acasa in Banat.
Ajuns la Borsa, in Maramures, am aflat despre prabusirea frontului italian si convocarea Adunarii de la Alba-Iulia, la care am avut cinstea sa particip ca votant oficial in numele Maramuresului.
De la Alba-Iulia am avut fericirea sa insotesc, facand parte din garda, delegatia care a prezentat la Bucuresti Actul Unirii.
Cluj, 1 septembrie 1964