MEMORII / Amintiri de la Marea Unire (II). Cernautii ajung in mainile romanilor
Autor:
Dr. Ilie Lazar
10.09.2009
Una dintre figurile
luminoase ale Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dar cu un destin
la fel de tragic ca al multora dintre contemporanii sai care au
crezut si au luptat pentru idealurile nationale ale romanilor, a
fost maramureseanul Ilie Lazar, cel care, ca sublocotenent in
armata austro-ungara, a arborat steagul romanesc la Cernauti in
noiembrie 1918 si a fost purtatorul stindardului Maramuresului
istoric la Adunarea Populara de la Alba Iulia. Episodul de fata
evoca momentul din 27 octombrie 1918 cand Consiliul National Roman
din Bucovina a proclamat aderarea acesteia la Romania. Au urmat
cateva zile de dezordini, de anarhie civila si militara, in
asteptarea preluarii de catre armata romana a teritoriului
Bucovinei.
Peste ani, Dr. Ilie Lazar, abia iesit din colonia de
munca de la Periprava, raspunde cu promptitudine unei scrisori
primite de la Serban Flondor, fiul lui Iancu Flondor, presedintele
Consiliului National Roman din Bucovina si ii relateaza acestuia
cum, in fruntea unui grup de militari romani desprins din armata
austro-ungara aflata in descompunere, reuseste sa sprijine
instalarea administratiei romanesti la Cernauti. Fragmentul face
parte dintr-o lucrare mai ampla, pe care istoricul Gheorghe I.
Bodea o pregateste in vederea publicarii. (Radu
Constantinescu)
Dupa cateva ore de mars, am
sosit in piata Cernautilor. Aici am dat ordin sa se puna pustile in
piramida, fiecare sa se aprovizioneze si sa se odihneasca. Eu tot
timpul circulam in sus si in jos, in jurul lor. La un moment dat,
se apropie de mine un domn si se prezinta: "Sunt profesorul Sextil
Puscariu". Ii raspund: "Ma numesc Ilie Lazar, de fel din Maramures,
iar soldatii mei sunt toti romani banateni din regimentul 8 honvezi
din Lugoj". Ii arat situatia noastra, ca am dezertat si ca
intentionam sa ne predam armatei romane, dar ca la dorinta
soldatilor mei am venit pana la Cernauti.
Domnul profesor Sextil Puscariu
imi mai spune urmatoarele: "Orasul este ocupat de vreo 700 de
galitieni, cari jefuiesc cazarmile si periferia orasului, duc
lucruri de mare valoare spre Sniatin (Grigore Ghica Voda de mai
tarziu). Toti romanii sunt ascunsi in pivnite si poduri de casa si
ne e teama ca ne vor duce ca ostatici in Galitia. Asta fiind
situatia, dupa ce m-am informat cine sunteti, va rog sa ne dati o
mana de ajutor". I-am raspuns, "La dispozitia Domniei Voastre cu
cea mai mare placere si bucurie". Am rugat pe domnul profesor
Puscariu ca daca se gasesc cativa ofiteri din regimentul local
austriac in cari domnia sa are incredere, sa vina imediat si sa-mi
ia soldatii in grupuri de cate 15-20 oameni si sa-i concentram
intr-o curte sau intr-o sala mare. Dupa cel mult o ora, toti
soldatii mei au fost condusi intr-o sala de cinematograf unde le-a
vorbit Profesorul Puscariu, locotenent Dan si eu. Le-am aratat
situatia din oras si le-am cerut ascultare si supunere. In acea
noapte, de frica ca a intrat armata romana s-au stins luminile in
tot orasul, alergau disperati carute si calareti, toti grabiti, mai
furau cate ceva si duceau totul spre Sniatin. A doua zi, unitatea
mea era singura forta armata in intreg orasul. Bandele venite din
Galitia erau conduse de doi fosti ofiteri din armata austriaca:
Maier si Vorobetz, cu cari ne-am rafuit la 16 ianuarie 1919, cand
au ocupat si orasul Sighet Maramures. Lupta de la Sighet este alt
capitol.
Dupa cazarea
soldatilor mei, eu, insotit de fosta mea ordonanta Alexandru Iorga,
am tras la hotelul din centru, in imediata apropiere de soldati,
hotelul se numea "Pajura Neagra" (Schwarzer Adler). Aici am primit
vizitele mai multor romani: Isopescu-Grecu, V. Budnarescu, prof.
Gheorghiu, Dr. Lupu, prof. Procopovici, Tarangul, Habon, Tarnevschi
si multi altii. Dl. prof. Gheorghiu a venit si cu propunerea ca sa
ma mut la domnia sa. Am primit invitatia si, tot timpul cat am fost
la Cernauti, am stat la Dl. prof. Gheorghiu. Dupa iesirea
galitienilor din oras, ne-am dus in grup la batranul Mitropolit
Vladimir Repta, care ne-a primit parinteste. Dupa ce am iesit de la
mitropolit, am hotarat "sa preluam imperiul".
Intr-o masina ne-am urcat vreo
cinci tineri si cu noi si fostul senator si primar de mai tarziu al
Cernautilor: Nicu Flondor. Eu cu un steag tricolor in mana, tot
timpul eram calare pe motorul masinii. In aceasta compozitie, ne-am
dus la comandamentul jandarmeriei bucovinene din timpul razboiului,
generalul Fischer, caruia domnul Nicu Flondor i s-a adresat in
limba germana, somandu-l ca imediat sa predeie jandarmeria
locotenentului roman Dan.
De aici am plecat la politie,
unde am instalat pe un domn Tarangul, iar pe urma ne-am dus la
Tribunal, unde am instalat ca presedinte pe un domn Job Hahon. Dupa
aceste actiuni rapide eu si un tanar ardelean cu numele Nicoara, de
fel din Arad, ne-am urcat pe acoperisul primariei si am infipt
primul steag tricolor dupa 144 ani. Ca primar am instalat pe un
domn profesor preot, Sandru. Intreaga populatie romaneasca a
orasului care era in fata primariei aplauda si canta cantece
patriotice.
Din toti banii "Kerenski" ce mai
aveam din vanzarea graului de la Dimidovca, am cumparat toate
florile din piata orasului oferindu-le femeilor romane din
Cernauti, cu rugamintea sa bata cu flori armata romana, a carei
intrare era asteptata. Corul mitropoliei canta in permanenta
cantece patriotice. Iancu Flondor, presedintele Partidului National
Roman, a dat dispozitii ca intelectualitatea orasului in haine de
sarbatoare sa-l primeasca in Casa Nationala pe generalul comandant
al armatei romane.
Vazand ca armata romana
intarzie, dupa trei zile de asteptare, aceiasi tineri in frunte cu
Nicu Flondor ne-am dus in intampinarea ei. Eu tot timpul eram cu
steagul in mana si calare pe motorul automobilului. La circa 60 km
distanta, intr-o gara, am dat de domnul general Zadic, comandantul
Diviziei a 8-a, care tinea raport cu ofiterii.
Ne-am prezentat cu totii, i-am
raportat situatia din oras si am rugat sa-si faca intrarea deoarece
populatia de trei zile este in strada si asteapta. Dupa acest prim
contact, ne-am reintors, aducand raspunsul generalului. A patra zi,
a sosit in suburbia orasului, la Horecea, regimentul 29 Dorohoi de
sub comanda colonelului Gheorghiu, pe care l-am gasit seara facand
planul intrarii armatei in oras. A doua zi dupa masa, am avut
cinstea sa fiu invitat in masina si sa insotesc pe domnul general
Zadic Jacob in momentul intrarii in oras. Alaturi de domnul
general, era seful de stat major al diviziei, lt. colonelul
Rovinaru, iar eu inainte. Am trecut pe langa primarie, pe care
falfaia steagul tricolor, si ne-am oprit alaturi, in fata Casei
Nationale.
Cand ne-am dat jos din masina,
generalul era batut cu flori de catre doamnele romane, iar eu l-am
ridicat pe umeri si in bataia florilor l-am urcat sus la etaj unde
a fost primit de catre toti intelectualii in frunte cu Iancu
Flondor care, imbratisandu-l, a inceput cam asa: "Dati-mi voie
domnule general sa ne imbratisam ca doi frati cari nu s-au vazut de
155 de ani etc.". Toti cei de fata au manifestat
calduros.
Dupa toate cele mai sus aratate
armata si-a urmat programul, iar celelalte probleme s-au rezolvat
in timp dupa indicatiunile de la Bucuresti.
Marea Adunare Nationala abia la
18 noiembrie 1918 a votat unirea Bucovinei cu patria mama, in sala
de marmora a Mitropoliei. Adunarea a fost prezidata de venerabilul
Dionisie Bejan, iar motiunea prezentata de catre presedintele
Partidului National, Iancu Flondor, a fost votata cu un nespus
entuziasm.
Eu dupa toate aceste marete
evenimente am mai stat cateva zile in Cernauti, de unde am plecat
prin Iacobeni - Carlibaba spre Maramures, iar soldatii mei in marea
majoritate au plecat prin Vechiul Regat acasa in
Banat.
Ajuns la Borsa, in Maramures, am
aflat despre prabusirea frontului italian si convocarea Adunarii de
la Alba-Iulia, la care am avut cinstea sa particip ca votant
oficial in numele Maramuresului.
De la Alba-Iulia am avut
fericirea sa insotesc, facand parte din garda, delegatia care a
prezentat la Bucuresti Actul Unirii.
Cluj, 1 septembrie
1964