Un afis publicitar care promoveaza turismul in Israel a fost interzis in Marea Britanie

Ziarul Financiar 15.07.2009

Autoritatile britanice au interzis un afis publictar de promovare a turismului in Israel pentru ca ar sugera ca teritoriile palestiniene, Cisiordania si Fasia Gaza ar face parte din Israel, potrivit cotidianului Haaretz.

Afisul include o harta a tarii care cuprinde si teritoriile palestiniene si este insotit de sloganul “Putine tari au atat de multa varietate intr-un teritoriu atat de mic ca Israelul”. De cealalta parte, reprezentantii ministerului israelian de turism au declarat ca terioriile respective au fost incluse pentru a indica aria geografica din jurul tarii, si nu pentru a trimite un mesaj politic.