BNR: Reducerea finantarii externe si riscul de credit, principalele provocari pentru sistemul financiar

Ziarul Financiar 29.06.2009

Reducerea finantarii externe, care a venit impreuna cu o crestere a costurilor si o reducere a scadentelor, impreuna cu riscul de credit, reprezinta principalele provocari pentru sistemul financiar, conform ultimului Raport asupra stabilitatii financiare, publicat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Conform bancii centrale, finantarea externa a institutiilor de credit si companiilor romanesti a inregistrat o crestere a costurilor si o reducere a scadentelor, ca urmare a crizei financiare globale.

De asemenea, riscul de credit a crescut, indeosebi in ultimele luni, ca urmare a "deteriorarii conditiilor economice interne, inclusiv restrangerii cererii externe pentru subsidiarele multinationalelor din Romania". Astfel, sectorul companiilor a intampinat dificultati in finantare, inclusiv legate de costurile acesteia, onorarea serviciului datoriei fiind pusa in pericol.