Scutiri fiscale pentru pensiunile turistice si agroturistice

Autor: Mediafax 28.06.2009
Secretarul de stat in Ministerul Turismului Corneliu Popovici a declarat ca pensiunile turistice si cele agroturistice ar putea beneficia de scutiri de impozite pentru a se dezvolta si sustine turismul rural, apreciind ca in aceste categorii se incadreaza 1.200. de unitati. Popovici a spus ca Ministerul Turismului promoveaza un nou proiect de lege prin care sa imbunatateasca actualul cadru legislativ din domeniu, aratand ca, printre altele, vor fi create facilitati pentru dezvoltarea turismului rural. El a aratat ca proiectul legii prevede ca pensiunile turistice, agropensiunile turistice, dar si casa traditionala romaneasca, un nou concept de unitate de cazare promovat, vor fi scutite de impozite. Popovici a mentionat ca aceste facilitati fiscale vor fi acordate pe timp limitat. „Vrem sa cream facilitati astfel incat in doi, trei, patru ani, acestea sa aduca venituri si la bugetul local, si la bugetul de stat", a spus Popovici.