Ursus pune la bataie 3 milioane de euro ca sa delisteze Bere Azuga

Autor: Andrei Chirileasa 21.06.2009
Compania Ursus Breweries, care a preluat in luna ianuarie pachetul majoritar de 70,56% din actiunile Bere Azuga (BEGY), va lansa o oferta publica in valoare de 3 mil. euro pentru preluarea participatiilor minoritare, care reprezinta 29,44% din capitalul companiei. Ursus ofera un pret de 8 lei/actiune, la fel ca si la preluarea pachetului majoritar de actiuni. Actiunile Bere Azuga au inchis ultima sedinta din saptamana precedenta la acelasi pret oferit in oferta. Daca in urma ofertei Ursus va ajunge sa controleze peste 95% din capitalul Bere Azuga, poate delista compania de pe Bursa RASDAQ, intentie pe care si-a exprimat-o deja. Oferta este intermediata de Raiffeisen Capital&Investment si se va derula in perioada 24 iunie - 21 iulie. Ursus a anuntat zilele trecute ca va inchide fabrica de la Azuga si va concedia cei circa 160 de angajati.