Puiu Popoviciu a luat dividende inca din primul an de la IKEA

Autor: Ioana David 14.06.2009

Retailerul de mobilier IKEA, cu afaceri de peste 100 mil. euro anul trecut pe piata locala, a acordat dividende pentru "o parte" din profit inca din primul an de functionare, 2007, in ciuda unei investitii de peste 20 mil. euro.

"Se discuta sa acordam dividende si pentru 2008. Pana la urma actionarii decid", a spus Cornel Oprisan, retail manager al IKEA Romania.
Anul trecut, compania a avut un profit net de 14,5 mil. lei (3,9 mil. euro), in scadere cu 4% comparativ cu nivelul de 15,2 mil. lei (4,6 mil. euro) raportat in cele noua luni de functionare din 2007. Pe primele trei luni ale anului, vanzarile au crescut cu doar 5% comparativ cu nivelul din perioada similara a anului 2008, fata de o crestere de 18% in trimestrul patru al anului 2008.
"Noi lucram cu margini mici, insa ne bazam foarte mult pe volum si atunci orice fluctuatie in vanzari se reflecta si in profitabilitate. Nu se pot face comparatii liniare. In 2007, nu am fost operationali decat noua luni", a spus Oprisan, care a adaugat ca primele trei luni in industria mobilei profitabilitatea este mai redusa fata de restul anului. Pe piata locala IKEA este o franciza detinuta de firma Moaro Trading in spatele careia se afla omul de afaceri Puiu Popoviciu.
Pe piata mobilei, estimata anul trecut la 1,3 mld. euro, IKEA concureaza cu Mobexpert, kika, Elvila.
 
Cititi un interviu cu seful IKEA in numarul de maine al ZF