AVAS permite inchiderea cocseriei de la Galati daca ArcelorMittal face alta

Autor: Mediafax 21.05.2009

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va sustine masurile de reducere a costurilor si eficientizare a activitatii combinatului ArcelorMittal Galati, care a anuntat ca va inchide Uzina Cocso-Chimica, daca grupul ArcelorMittal se angajeaza sa investeasca intr-o unitate noua. „In cursul acestor zile, o comisie de experti a AVAS s-a deplasat la Galati pentru a analiza la fata locului gradul de indeplinire a obligatiilor postprivatizare asumate de ArcelorMittal prin contractul de vanzare-cumparare incheiat in cazul privatizarii combinatului Sidex Galati", potrivit institutiei. Uzina va fi inchisa pana in luna iunie, iar cei 1.400 de angajati pot pleca printr-un program de autodisponibilizari sau se vor putea reorienta spre alte domenii ale companiei.