Bermas Suceava si-a schimbat directorul general

Autor: Diana Tudor Stoica 29.04.2009
Bermas Suceava, unul dintre cei mari producatori independenti de bere de pe plan local, cu afaceri de peste 6 mil. euro, are incepand cu luna aprilie o noua conducere, functiile de director general si presedinte al Consiliului de Administratie fiind preluate de Elena Anisoi, potrivit raportului remis Bursei de Valori Bucuresti de reprezentantii companiei. Anisoi, care anterior a ocupat functia de director economic al companiei, il va inlocui astfel pe Constantin Gatej, cel care s-a aflat pana in prezent la conducerea companiei. Gatej va fi in continuare membru al Consiliului de Administratie Bermas, insa nu va mai ocupa nicio functie executiva. Luna aceasta, Bermas Suceava, companie tranzactionata pe piata Rasdaq sub simbolul BRM, a schimbat atat componenta Consiliului de Administratie, cat si conducerea executiva a companiei.