Rusii spera sa aduca Artrom din nou pe profit

Autor: Rares Jitianu 28.04.2009
Producatorul de tevi din otel Artrom Slatina (simbol bursier ART), controlat de grupul rus TMK, si-a bugetat pentru acest an un profit brut de 33,6 mil. lei, fata de pierderea contabila de 64,5 mil. lei (17,5 mil. euro) de anul trecut. Compania vizeaza in acest an o cifra de afaceri de 754,5 mil. lei, in crestere cu 11,1% fata de afacerile inregistrate in 2008, de 678,9 mil. lei (184,3 mil. euro). In acelasi timp, veniturile societatii sunt prognozate sa creasca usor, de la 753,6 mil. lei (204,6 mil. euro) la 759,4 mil. lei. In 2009, Artrom doreste sa realizeze investitii totale in valoare de 3 mil. lei. Ultima tranzactie cu titlurile Artrom s-a perfectat la un pret de 1,68 lei/actiune, capitalizarea societatii ridicandu-se la acest nivel la 195,3 mil. lei (46,3 mil. euro).