Esecul acordului cu FMI poate reduce ratingul Romaniei

Autor: Mihaela Claudia Medrega 08.04.2009
Moody's ar putea reduce ratingul Romaniei in urma unui esec in aplicarea acordului cu FMI si Uniunea Europeana (UE), insa cresterea stabilitatii financiare si imbunatatirea eficientei politicilor fiscale ar putea sustine urcarea ratingului, potrivit unui raport al agentiei de evaluare financiara.
Agentia a confirmat in luna martie calificativul „Baa3" acordat Romaniei si a mentinut tara in categoria recomandata pentru investitii, luand in calcul printre altele si sprijinul financiar acordat de FMI si UE.
Programul de finantare ar trebui sa stabilizeze pozitia financiara a Guvernului, in urmatorii doi ani, fondurile FMI urmand sa fie utilizate pentru cresterea lichiditatilor in moneda straina. Iar pe masura ce inflatia va incetini, fondurile suplimentare vor permite bancii centrale sa reduca treptat dobanzile, pentru a sustine redresarea economiei, sustin analistii Moody's.
Acordul cu FMI si UE a fost insotit si de un angajament al celor mai importante banci internationale prezente in Romania de a sprijini subsidiarele locale in caz de necesitate. Analistii Moody's apreciaza ca anuntul bancilor are efecte pozitive, insemnand un risc scazut de rostogolire a datoriei externe pe termen scurt, respectiv o intarire a sistemului bancar pe termen lung.
 
Economia incetineste rapid
In ceea ce priveste evolutia economiei, Moody's anticipeaza ca Romania va inregistra o recesiune dificila, dar considera ca ar trebui sa evite colapsul datorita dependentei reduse de comertul exterior si a datoriei private relativ reduse. Soliditatea financiara a Guvernului, precum si vulnerabilitatea fata de riscuri se afla la un nivel mediu, ca urmare a datoriilor guvernamentale reduse, a politicii bugetare slabe, respectiv a problemelor legate de tranzitie si criza creditelor.
Nivelul mediu al vulnerabilitatii fata de eventualele riscuri reflecta probleme precum incetinirea puternica a cresterii economice, deficitul de cont curent semnificativ si urmarile cresterii mari a volumului creditelor. Riscurile sunt amplificate de starea precara a politicii bugetare.
 
Statutul de membru al UE, punct forte
Punctele tari pentru Romania includ integrarea economica si financiara in UE, care sprijina investitiile si restructurarea la nivel microeconomic, datoria guvernamentala redusa si sprijinul de la FMI si UE, care diminueaza vulnerabilitatile impuse de dezechilibrele macroeconomice.
Pe de alta parte, provocarile vizeaza controlul deficitului bugetar, in contextul recesiunii economice si finantarii limitate, riscurile pentru stabilitatea macroeconomica, impuse de inrautatirea situatiei economice, datoria externa mare si deficitul de cont curent ridicat, precum si oprirea reformelor structurale.