Polus Real Estate: Dezvoltatorii trebuie sa fie prudenti pe piata imobiliara

Autor: Laurentiu Cotu 08.04.2009

Constructia proiectului Cartierul Tineretului, in valoare de 500 de milioane de euro, unul dintre cele mai importante proiecte imobiliare din Cluj, ar putea fi amanata pana anul viitor, in conditiile in care compania Polus Real Estate nu va identifica sursele de finantare necesare lucrarilor de constructie.



Dezvoltatorul imobiliar Polus Real Estate, membru al grupului TriGranit, a anuntat ca in momentul de fata studiaza posibilitatea modificarii duratei de existenta a societatii Cartierul Tineretului S.R.L., desemnata prin licitatie sa construiasca viitorul cartier clujean, in conditiile in care societatea, intemeiata pe un parteneriat public-privat intre Consiliul Local si compania Polus Real Estate, a fost constituita pentru un interval de cinci ani, pana in 2012. La momentul constituirii societatii, reprezentantii dezvoltatorului imobiliar spuneau ca intregul proiect se va finaliza in cinci ani de la demararea constructiei.
„In actualele conditii ale pietei, un dezvoltator imobiliar trebuie sa fie foarte atent la solutiile pe care le gaseste pentru proiectele sale, iar alegerile sa fie facute pe principiul prudentei si foarte bine fundamentate. Una dintre solutiile adoptate de noi in momentul de fata este aceea de a inlocui alegerea clasica a unui antreprenor general, care sa desfasoare activitatile de constructie, cu selectarea mai multor antreprenori. Consideram ca doar o putere mare de adaptare la actualele conditii ale pietei va putea asigura recuperarea in perioada post-criza a oricarui dezvoltator din domeniul rezidential. Piata imobiliara a suferit modificari importante fata de conditiile existente acum doi-trei ani, iar efectele acestora pe termen lung nu sunt inca pe deplin cunoscute’’, a declarat pentru ZF Transilvania Margareta Beta, PR manager Cartierul Tineretului.
Potrivit reprezentantilor Polus Real Estate, demararea activitatilor de constructie a proiectului "Cartierul Tineretului" din Cluj-Napoca sunt intarziate din cauza dificultatilor in obtinerea finantarii necesare acestor lucrari. Investitia in acest proiect imobiliar se ridica la aproximativ 510 milioane de euro.
Conducerea Polus Real Estate estima la inceputul anului trecut ca va realiza in 2008 o parte din lucrarile de viabilizare a locatiei si va demara constructia primelor blocuri, insa criza financiara internationala a blocat derularea acestor proiecte. Reprezentantii Polus Real Estate estimau anul trecut ca prima etapa a lucrarilor se va finaliza in cea de-a doua jumatate a anului 2009, moment in care vor fi predate cu titlu gratuit catre Primaria si Consiliul Local Cluj cele 384 de locuinte sociale prevazute in proiect.
„In prezent continuam procedurile de obtinere a finantarii demarate inca de anul trecut, iar din punct de vedere tehnic au fost finalizate solutiile privind detaliile de executie pentru primele cladiri. Actuala situatie financiara globala are consecinte in primul rand in ceea ce priveste acordarea creditelor ipotecare catre populatie, aspect ce, la randul lui, ingreuneaza procedeele specifice obtinerii finantarii de catre dezvoltatorii de proiecte rezidentiale’’, a spus Margareta Beta, PR manager Cartierul Tineretului.
Polus Real Estate a semnat anul trecut un contract de asociere cu firma E-ON Gaz Distributie pentru extinderea conductei de distributie de gaz care va alimenta viitorul cartier. Etapele de pregatire pentru demararea constructiei primelor blocuri prevad, conform reprezentantilor dezvoltatorului imobiliar, activitati de stabilire si planificare a detaliilor de executie a acestor cladiri, dar si racordare la sistemele de servicii utilitare.
La finalizarea proiectului, noul cartier va include aproximativ 6.000 de locuinte. Cartierul Tineretului va fi construit in partea de nord a orasului Cluj, pe un teren aflat in proprietatea Primariei Cluj-Napoca. Potrivit reprezentantilor Polus Real Estate, in acest cartier vor locui peste 16.000 de oameni.
Complexul va avea o suprafata de 203 hectare, iar Consiliul Local Cluj va beneficia de un numar de 384 de locuinte sociale, care vor fi predate gratuit, dar si de un numar de 180 de locuinte care vor reveni municipalitatii, cu titlu de participare la profit.
„Pe langa cele aproximativ 6.000 de unitati locative, proiectul include si constructia unor crese, gradinite, a unei scoli generale si a unui liceu, constructia de centre medicale, a unui spital, a patru lacase de cult, a centrelor de servicii urbane si administrative, Primarie, Politie, oficiu postal, banca, centru comunitar, sectie de Pompieri. De asemenea, vor fi construite si unitati de alimentatie publica, magazine, galerii, centre comerciale, dar si un hypermarket’’, spune Beta.
Cartierul Tineretului a fost impartit in mini-cartiere care vor fi construite pe rand. In prima faza, se va realiza ansamblul numit Microraion 1, care va fi format din sase blocuri de locuinte, cu subsol, parter si 7 etaje, care vor avea destinatia de locuinte sociale, si opt blocuri de locuinte cu demisol, parter si trei etaje dispuse in trepte.
„In general, crizele financiare afecteaza mai mult sau mai putin orice sector de activitate. Luandu-se in considerare actualele conditii internationale ale pietei, exista o precautie mai mare din partea tuturor institutiilor bancare atat la nivel national, cat si global, precautie ce presupune proceduri mai elaborate decat acum cativa ani pentru dezvoltatorii si clientii de apartamente. Consideram ca aceasta criza financiara nu va afecta in mod fundamental activitatea dezvoltatorilor imobiliari’’, spune Margareta Beta.
Cartierul Tineretului este primul proiect rezidential dezvoltat in parteneriat de catre compania Trigranit pe piata romaneasca si cel de-al doilea de pe piata locala dupa ce compania a finalizat anul trecut Polus Center Cluj.
S.C. Cartierul Tineretului S.R.L. este desemnata prin licitatie sa construiasca viitorul Cartier al Tineretului. Societatea, intemeiata pe un parteneriat public-privat, atribuie o cota de participare de 51% Consiliului Local, restul de 49% revenind societatii Polus Real Estate.
Partenerii societatii Cartierul Tineretului pe langa Consiliul Local Cluj-Napoca si compania Polus Real Estate SRL sunt firmele Assix, proiectant general, Dico&tiganas, servicii si lucrari de proiectare a Cartierului Tineretului, zona de locuinte sud-vest, Energobit, executant retea electrica, si compania Diferit, executant retea de drumuri si retea de alimentare cu apa si canalizare.
Planul aprobat a fost realizat de firma de arhitectura Atelier FKM, in colaborare cu specialisti din mai multe domenii. Aportul municipalitatii consta in suprafata de teren cedata dezvoltatorului imobiliar, evaluata anul trecut la 8,12 mil. euro.
Firma Polus Real Estate a fost creata de catre TriGranit. TriGranit Holding a mai initiat pe piata clujeana proiectul Polus Center, care a fost finalizat in 2007, in urma unei investitii de aproximativ 140 de milioane de euro. In 2006, Trigranit Holding a vandut complexul comercial Polus Center fondului austriac de investitii Immoeast, valoarea tranzactiei fiind de 210 milioane de euro.
Dupa acelasi model, Consiliul Local Cluj-Napoca a incheiat o colaborare cu firma Impact Developer & Contractor S.A., care se obliga sa construiasca 5.700 de locuinte intr-un nou cartier al municipiului situat in zona Dealul Lomb, investitia fiind estimata la suma de aproximativ 600 de milioane de euro.