Salonul Moto & Accesorii, care urma sa aiba loc in aprilie, a fost anulat

Autor: Mediafax 01.03.2009
Salonul Moto & Accesorii, organizat de Nef Expo, care urma sa aiba loc intre 3 si 5 aprilie, a fost anulat, pentru ca nu ar fi avut suficienti participanti, iar bugetul de promovare ar fi fost prea mic, a declarat responsabilul de relatii cu presa al Nef Expo, Nicoleta Albert. "Am anulat salonul din acest an pentru ca participarea nu s-ar fi ridicat la nivelul de anul trecut si noi (NefExpo) ne propusesem sa crestem anvergura acestui eveniment in fiecare an. Am zis ca mai bine renuntam la eveniment decat sa fie sub un anumit standard pe care l-am fixat. (...) Nu am fi avut participare suficienta si bugetul de promovare ar fi fost mic si nu am fi putut face o acoperire mediatica corespunzatoare", a adaugat Albert. La inceputul lunii februarie, reprezentantul Nef Expo declara ca la eveniment erau asteptati cel putin 30.000 de vizitatori, de trei ori mai multi decat in 2008, si 20-30 de expozanti din industria moto si cea a accesoriilor, iar principalele companii importatoare din domeniu confirmasera deja participarea. Membrii Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) au decis, la jumatatea lunii decembrie a anului trecut, sa anuleze editia 2009 a SIAB din cauza dificultatilor cu care se confrunta industria auto atat la nivel mondial, cat si pe plan national.