Companiile din SUA se confruntă cu cel mai sever climat economic din ultimii 27 de ani - sondaj

Ziarul Financiar 26.01.2009

Companiile americane traverseaza cel mai sever climat economic din ultimii 27 de ani, in conditiile in care recesiunea inceputa in SUA la sfarsitul anului 2007 se prelungeste iar problemele economice se amplifica,  potrivit unui sondaj citat de Reuters.

"Sondajul efectuat de National Association of Business Economics (NABE) arata cel mai dificil mediu de afaceri de la inceperea monitorizarii, in 1982, fapt ce confirma ca recesiunea economica din SUA s-a aprofundat in trimestrul patru din 2008", a declarat purtatoarea de cuvant a organizatiei, Sara Johnson.