CONTRIBUTII / Ion Bulei: Acum 90 de ani... (XII)
Autor:
Ion Bulei
07.01.2009
Rugamintea cancelarului german
Prima nota a cancelarului german Max von Baden catre presedintele Wilson e mai curand o rugaminte ’’de a invita pe toti beligerantii sa-si desemneze plenipotentiarii pentru a angaja negocierile’’. Baza de discutie: 
cele 14 puncte din discursul presedintelui de la 27 septembrie.
La 8 octombrie, Wilson raspunde (ceea ce, cum scrie istoricul Valluy, autorul unei excelente lucrari asupra primului Razboi Mondial, era un succes pentru germani). Inainte de orice negocieri, trebuiau evacuate Alsacia si Lorena. Si, intreaba Wilson, guvernul lui von Baden in numele cui vorbea? Al celor care au facut razboiul din partea Germaniei? Oricum, mai precizeaza Wilson, el nu a consultat Aliatii. Pe 9 octombrie, Clémenceau, informat de presedintele american despre nota germanilor, reuneste la Paris ministrii aliati si acestia ii raspund lui Wilson, dandu-si acordul pentru tratative, iar lui Foch i se cere sa indice pe scurt conditiile esentiale ale armistitiului. O va face la 11 octombrie.
cele 14 puncte din discursul presedintelui de la 27 septembrie.
La 8 octombrie, Wilson raspunde (ceea ce, cum scrie istoricul Valluy, autorul unei excelente lucrari asupra primului Razboi Mondial, era un succes pentru germani). Inainte de orice negocieri, trebuiau evacuate Alsacia si Lorena. Si, intreaba Wilson, guvernul lui von Baden in numele cui vorbea? Al celor care au facut razboiul din partea Germaniei? Oricum, mai precizeaza Wilson, el nu a consultat Aliatii. Pe 9 octombrie, Clémenceau, informat de presedintele american despre nota germanilor, reuneste la Paris ministrii aliati si acestia ii raspund lui Wilson, dandu-si acordul pentru tratative, iar lui Foch i se cere sa indice pe scurt conditiile esentiale ale armistitiului. O va face la 11 octombrie. 12 octombrie. A doua nota a germanilor catre Wilson. Von Baden e de acord cu retragerea din Alsacia si Lorena si declara ca ministerul sau vorbeste in numele poporului german. Germanii propun o comisie mixta de coordonare a operatiunii de retragere. Vor sa castige timp. Wilson ii aduce insa cu picioarele pe pamant. El le raspunde la 14 octombrie. Tonul e sec, nu de negociere, ci de somatie: ’’Evacuarea regiunilor ocupate se va face in asa fel incat superioritatea armelor Antantei sa fie mentinuta." Razboiul submarinelor trebuia sa inceteze imediat, la fel ’’practicile ilegale si inumane de devastare din cursul retragerii’’. In acelasi timp, presedintele american cere distrugerea oricarei puteri militare germane si adauga o fraza care numai bine nu-i cadea lui Wilhelm al II-lea: ’’Doar natiunea germana poate schimba puterea care i-a decis soarta pana in prezent’’. Era clar un indemn pentru Kaizer de a lasa tronul.
Invitatii la revolta
Reuniuni la Berlin pentru a decide atitudinea de luat. Ludendorff indeamna la o atitudine energica. Ideea pe care o sustine el e o rezistenta pana la iarna. Atunci va aduce din Rasarit toate diviziile si va mobiliza din Germania inca 600.000 de oameni. Cere deci sa se stabileasca o solida aparare si sa nu se accepte armistitiul. Max von Baden nu e insa de aceeasi parere. Socialistii care sustin guvernul sau, in numele poporului suferind, il indeamna sa puna capat razboiului. Deja, la impulsul socialistilor, luase in interior o serie de masuri pentru a liberaliza regimul.
20 octombrie. Guvernul german trimite a treia nota lui Wilson. Anunta sfarsitul razboiului submarin si declara ca de acum inainte guvernul se face responsabil de pace si razboi in fata Reichstagului. Trei zile mai
tarziu, raspunde Wilson. Consilierii militari aliati vor stabili conditiile armistitiului, declara el scurt guvernului german. Iar germanilor le cere sa faca deosebirea dintre puterea autocratica si cea democratica, pe cale sa vina in Germania dupa razboi. Suna ca o invitatie la revolta.
tarziu, raspunde Wilson. Consilierii militari aliati vor stabili conditiile armistitiului, declara el scurt guvernului german. Iar germanilor le cere sa faca deosebirea dintre puterea autocratica si cea democratica, pe cale sa vina in Germania dupa razboi. Suna ca o invitatie la revolta.
Inlocuirea generalului Ludendorff
Statele majore aliate pregatesc conditiile armistitiului. Nu fara greutate. La consfatuirea de la Senlis, din 25 octombrie, englezii se opun conditiilor stabilite de francezi. Li se par prea dure. Dar a doua zi, Douglas Haig cedeaza si, in aceeasi zi, ele le sunt prezentate lui Clémenceau si Poincaré. Ultimul crede ca germanii nu vor accepta ocuparea partii stangi a Rinului si a unor capete de pod pe partea dreapta si nici dezarmarea & livrarea de armament aliatilor. Dar germanii nu mai reactioneaza. Nu mai sunt in stare. Hindenburg si Ludendorff sunt chemati la Berlin, iar la 27 octombrie Ludendorff e inlocuit din functiile sale de catre generalul Groener. Misiunea acestuia era retragerea. In plus, amestecul armatei in politica inceta. Hindenburg ramanea. ’’Ramanea ceea ce mereu fusese un totem. Era singurul idol care nu a fost distrus.’’
27 octombrie. Ultima nota germana pleaca spre Wilson. Era cedarea. La 29 octombrie, aliatii discuta din nou la Paris conditiile armistitiului. Lloyd George si colonelul House, reprezentantul lui Wilson, se opun din nou cererilor franceze de armistitiu, considerandu-le excesive, fapt ce ii va determina pe germani sa lupte pana la capat. Intalnirile separate dintre Clémenceau si House rezolva diferendele. Clauzele armistitiului sunt trimise lui Wilson la 4 noiembrie, chiar in ziua in care austriecii semnau armistitiul de la Padova cu italienii. Coborand la Hotel Meurice din Paris, Orlando, primul-ministru italian, intr-un elan de bucurie, ii spune soferului: ’’Ca y est, l’armistice est signe! – Comment? – Oui, l’ armistice avec l Autriche’’. Soferul francez e deceptionat. Pentru el dusmanul era Germania.
Germania se proclama republica
Intre timp, in Germania incep dezordinile interne. La 3 noiembrie marinarii din a 3-a escadra, aceea a vechilor cuirasate, se rascoala. Erau prost hraniti si dur tratati. Mai intai la Wilhelmshaven, apoi la Kiel, la 
Hanovra, la Brunswick, la Colonia. Pe 7 noiembrie, la München, Kurt Eisner proclama caderea monarhiei. Contaminarea bolsevismului parea evidenta. De altfel, in aceste miscari sunt implicati multi agitatori rusi, care fusesera trimisi in Franta, dar, nemaiajungand acolo, dau o mana de ajutor revoltelor din Germania.
Hanovra, la Brunswick, la Colonia. Pe 7 noiembrie, la München, Kurt Eisner proclama caderea monarhiei. Contaminarea bolsevismului parea evidenta. De altfel, in aceste miscari sunt implicati multi agitatori rusi, care fusesera trimisi in Franta, dar, nemaiajungand acolo, dau o mana de ajutor revoltelor din Germania. La 5 noiembrie, Wilson comunica guvernului german ca reprezentantii sai sunt asteptati pentru a li se inmana conditiile armistitiului. Germanii, amenintati acum si de o revolta interna, numesc in graba o delegatie condusa de Erzberger, care pe 6 noiembrie pleaca spre liniile aliate. Evenimentele incep sa curga cu repeziciune. Kaiserul e indemnat din toate partile sa abdice. El ii consulta pe Groener si pe mai multi generali. Isi inchipuia un crepuscul wagnerian, el in fruntea armatei credincioase zdrobind orice impotrivire. Generalii il aduc cu picioarele pe pamant. Nu putea ramane doar rege al Prusiei? Revolutia il devanseaza. In dimineata zilei de 9 noiembrie, Max von Baden publica renuntarea Kaizerului si a Kronprintului la coroana Prusiei, fara ca acestia sa mai fie intrebati. In aceeasi zi, Germania se proclama republica, iar Ebert cancelar. Wilhelm al II-lea nu se duce sa moara in fruntea trupelor pe front. In noaptea de 9 spre 10, fuge in Olanda. Fiul sau il urmeaza a doua zi. ’’Cetateni! Sunt informat ca imparatul Wilhelm al II-lea a fugit si s-a refugiat in Olanda. Victoria e a noastra! Traiasca Franta! Traiasca aliatii!’’ Sunt cuvintele cu care R. Poincaré, presedintele Frantei, ii intampina pe cei veniti sa-l intalneasca intr-una dintre localitatile tocmai eliberate din nordul Frantei.