Un om de afaceri local face 145 de locuinte in Corbeanca, investitie de 22,5 mil. euro

Autor: Cristi Moga 03.09.2008
Firma CerConstruct, controlata de omul de afaceri Alexandru Hetel, a inceput constructia unui ansamblu rezidential in localitatea Corbeanca din nordul Capitalei - Tosia Residence - format din 70 de apartamente, si are in faza incipienta de dezvoltare un al doilea proiect - Tosia Village, care va cuprinde si vile individuale, a anuntat compania CityMetropola, agentul proiectului. Valoarea investitiilor necesare pentru ambele proiecte depaseste 22,5 mil. euro, compania fiind in negocieri cu BCR si Volksbank pentru obtinerea finantarii. Preturile pornesc de la 950 de euro/metrul patrat construit cu TVA inclusa.Lucrarile la Tosia Residence au fost incepute de firma HGA Servimpex, finalizarea fiind programata pentru sfarsitul anului viitor.