Creditorul ipotecar american Fannie Mae a avut pierderi de 2,3 mld. $

Ziarul Financiar 11.08.2008
Problemele de pe piata imobiliara din SUA a adus pierderi de 2,3 mld. dolari (1,48 mld. euro) in trimestrul doi firmei ipotecare Fannie Mae, comparativ cu un profit de 1,97 mld. dolari in aceeasi perioada a anului trecut, scrie BBC News. Pierderile actuale - de trei ori mai mari decat cele estimate de analisti - vin dupa un alt trimestru cu probleme, in primele trei luni ale anului inregistrand pierderi de 2,2 mld. dolari. Fannie Mae a decis astfel reducerea cu mai mult de 85% a dividendelor companiei pana la valoarea de 5 centi/actiune. Cu doar cateva zile in urma si Freddie Mac raporta pierderi mai mari decat cele previzionate de experti. Luna trecuta, guvernul federal a oferit celor doua companii o extindere a liniilor de credit, ajutor financiar ce poate costa bugetul de stat 25 mld. dol ari. Cele doua grupuri sprijinite de guvern detin sau garanteaza pentru aproximativ jumatate dintre creditele ipotecare ale americanilor.