Banca centrala de la Budapesta mentine dobanda la 7,5%

Autor: Ciprian Botea 26.02.2008
Strategii bancii centrale de la Budapesta au hotarat mentinerea ratei dobanzii de referinta la 7,5%, o decizie relativ surprinzatoare avand in vedere ca majoritatea analistilor estimau o crestere de 0,25%, scrie Portfolio. Estimarile privind cresterea dobanzii de politica monetara se bazau pe evolutia de luna trecuta a pietei financiare, marcata de cresterea productivitatii si de deprecierea monedei nationale. De asemenea, banca centrala si executivul au decis eliminarea benzii de fluctuatie de 30% a forintului in raport cu moneda unica europeana. Decizia de a mentine nivelul dobanzii de referinta se bazeaza pe doi factori. Este posibil ca strategii bancii centrale sa fi elaborat o evolutie a ratei inflatiei mai favorabila decat cea previzionata de catre piata. Mai mult, un argument in favoarea acestei decizii este acela ca banca centrala a incercat sa transmita pietei un semnal potrivit caruia institutia nu va permite ca mediul economic sa fie afectat de criza actuala a pietei de capital.