Medvedev, impins spre Kremlin de 70% dintre alegatorii rusi

Autor: Magraon Andreea 04.03.2008
Dmitri Medvedev a fost ales noul presedinte al Federatiei Ruse cu 70,2% din voturi, dar opozitia ameninta ca se va adresa instantei pentru a contesta rezultatul scrutinului, pe care l-a numit o farsa.
Rezultatul in sine nu a reprezentat o noutate, el fiind deja anticipat din luna decembrie, cand Vladimir Putin
l-a prezentat pe castigatorul scrutinului drept favoritul sau la alegerile prezidentiale, surpriza fiind rata mare de participare la vot, aproape de 70%.
Principalul adversar al lui Medvedev, comunistul Ghenadi Ziuganov a obtinut 17,76%, scor considerat de acesta un succes.
Medvedev, actual prim-vicepremier al Rusiei si presedintele consiliului de administratie al gigantului Gazprom, va fi investit in functie pe 7 mai. In cadrul primului sau discurs de dupa alegeri, noul "tar" al Rusiei a incercat sa se prezinte drept o figura independenta dand asigurari ca va stabili singur politica externa a tarii, desi a declarat ca va continua politicile lui Vladimir Putin.
"Conform Constitutiei, presedintele stabileste politica externa a tarii", a declarat Medvedev.
"Cred ca mandatul meu va fi o continuare directa a politicilor presedintelui Putin", a adaugat prospatul castigator, referindu-se la cele doua mandate ale predecesorului sau, o perioada caracterizata de acapararea puterii interne de catre Kremlin si de infruntarea Vestului in ceea ce priveste politica externa. Referitor la preluarea de catre Vladimir Putin a functiei de premier, Medvedev a subliniat ca va colabora cu acesta, dar ca nu-l va lasa sa ii afecteze in vreun fel autoritatea de presedinte. "Locul presedintelui e la Kremlin, iar cea a premierului e la Guvern", a afirmat Medvedev.
Vladimir Putin l-a felicitat pe Medvedev la scurt timp de la anuntarea rezultatelor, in Piata Rosie, unde sustinatorii prim vicepremierului s-au strans sa sarbatoreasca victoria acestuia. "Aceasta victorie garanteaza continuarea caii pe care am ales-o impreuna, a cursului de succes pe care-l urmam de opt ani de zile", a spus Putin.
Participarea la vot a fost foarte mare, de 69,6%, conform aprecierilor Comisiei Electorale Centrale din Rusia. Observatorii care au supravegheat votul au semnalat nereguli, punand la indoiala corectitudinea scrutinului si mai ales a campaniei electorale. Conform lui Andreas Gross, seful grupului de observatori din cadrul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, candidatii nu au avut acces egal la presa, lucru ce afecteaza legalitatea scrutinului.
Observatorii rusi au semnalat si ei o serie de nereguli, printre acestea faptul ca majoritatea bugetarilor au fost obligati sa voteze. De asemenea, mai multe stimulente au fost introduse pentru a mobiliza alegatorii sa vina la vot, printre acestea numarandu-se mancare ieftina, bilete la cinema sau jucarii oferite gratis.
Mihail Kasianov, care a fost impiedicat sa candideze la prezidentiale, a denuntat la randul sau rezultatul alegerilor, pe care le-a numit o operatiune KGB de transferare a puterii.
"Este o operatiune a serviciului secret KGB de a transfera puterea de la o persoana la alta. Nu are nimic de-a face cu alegerile", a declarat Kasianov in Piata Rosie, unde liderii opozitiei s-au strans pentru a protesta fata de rezultatul alegerilor.
Conform presei europene si analistilor politici, Medvedev nu va avea o misiune atat de simpla dupa preluarea prerogativelor de presedinte, intrucat cresterea economica rusa isi pierde forta.
Cancelariile occidentale au fost retinute in a-l felicita pe Medvedev pentru victorie - mesajele venind abia ieri si fiind mai degraba transmise din politete.

Gazprom isi arata "muschii"
Gazprom a redus ieri cu 35% cantitatea de gaze furnizata Ucrainei pe fondul diferendului legat de plata datoriei ucrainene in valoare de 1,5 miliarde de dolari pentru livrarile anterioare. Oficialii ucraineni au declarat ca suma a fost platita si ca documentele care sa arate asta au fost trimise catre Gazprom, lucru negat de compania ruseasca. Saptamana trecuta, Gazprom a stabilit un termen limita pentru incheierea unui acord cu Ucraina privind plata datoriei, care a expirat insa ieri. Conform reprezentantilor gigantului rus, negocierile cu partea rusa, continua, iar consumatorii europeni nu vor fi afectati de penalizarile impuse Kievului.