Profitul net al Carrefour a crescut in 2007 cu 1,4%, la 2,3 mld. euro

Ziarul Financiar 06.03.2008
Grupul francez Carrefour, al doilea mare retailer la nivel mondial, a obtinut, in 2007, un profit net de 2,29 miliarde de euro, in urcare cu 1,4% fata de anul 2006, in contextul unor vanzari nete de 82,14 miliarde de euro, in crestere cu 6,8%, potrivit datelor publicate astazi de companie.
Profit operational inainte de deducerea dobanzilor si a impozitelor (EBIT) a crescut cu 2,1% comparativ cu anul 2006, la 3,33 miliarde de euro, se arata in raportul financiar al Carrefour.
Al doilea mare retailer la nivel mondial detine in Romania o retea de 11 hipermarketuri, dintre care cinci in Bucuresti si cate unul in Ploiesti, Constanta, Brasov, Iasi, Cluj-Napoca si Braila. In 2008, Carrefour intentioneaza sa deschida noi magazine in Oradea, Arad, Pitesti, Suceava, Iasi si la Bucuresti, in cadrul centrului comercial Vitantis.