Fosti oficiali ai BNR, acuzati de DNA

Autor: Mediafax 12.03.2008
Fostul prim-viceguvernator al BNR Emil Iota Ghizari si fostul viceguvernator al BNR Mihai Bogza se numara printre cele 14 persoane acuzate de implicare in lichidarea Bancii Internationale a Religiilor, a anuntat Directia Nationala Anticoruptie. DNA precizeaza ca procurorii efectueaza cercetari cu privire la declansarea procedurii de intrare in faliment a Bancii Internationale a Religiilor si la activitatea a doua societati de lichidatori judiciari. Procurorii vor trebui sa reconstituie acte din dosarul penal privind declansarea procedurii de intrare in faliment a Bancii Internationale a Religiilor, sa stabileasca cum s-a repartizat dosarul comercial la anumiti magistrati si cum viceguvernatorul BNR a desemnat firma lichidatoare.