Nationalizarile din Venezuela se extind asupra industriei cimentului
Ziarul Financiar
04.04.2008
Chavez a lansat, anul trecut, o ampla campanie de trecere in proprietatea statului a companiilor din sectorul energiei si cel al telecomunicatiilor, avertizand ca vor fi luate masuri similare si in domenii precum cel bancar, al cimentului si cel metalurgic.
"Nationalizati si din acest moment, luati toate masurile juridice... pentru nationalizarea, in scurt timp, a industriei nationale a cimentului", a declarat Chavez intr-un discurs televizat.
Presedintele a acuzat in mod frecvent companiile private producatoare de ciment ca prefera sa exporte in loc sa vanda productia pe piata locala, pentru a contribui la reducerea deficitului de locuinte.
Anul trecut, Chavez a avertizat ca vor fi luate "masuri corective" impotriva diviziei locale a grupului Cemex, dupa ce a fost acuzata de poluare.
Analistii au declarat, la acea data, ca Cemex este suficient de puternic pentru a nu fi afectat de nationalizarea diviziei din Venezuela.
Investitorii sunt insa ingrijorati ca profiturile Cemex ar putea scadea in urma incetinirii cresterii economice din Statele Unite.