Nokia va lansa un smartphone pentru plati electronice

Autor: Ionut Mustata 16.04.2008
Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, a anuntat ieri ca va incepe comercializarea unui nou telefon mobil, 6212 Classic, care va integra tehnologia de partajare de continut Near Field Communication (NFC), scrie presa internationala.
NFC permite partajarea de continut multimedia (filme, muzica, imagini) prin conectarea a doua telefoane care pot primi simultan fisiere din partea furnizorilor de servici. De asemenea, NFC permite si plata electronica, iar utilizatorii isi pot stoca pe telefon informatii despre cardul de credit si isi pot accesa online contul de internet prin intermediul dispozitivului mobil. Utilizarea telefonului mobil Nokia 6212 Classic pentru efectuarea de plati mobile necesita abonarea la un serviciu plati mobile si instalarea unei aplicatii de securitate.
Noul Nokia 6212 Classic este echipat cu o camera foto de 2 megapixeli, conexiune 3G si Bluetooth, precum si cu un player multimedia. Telefonul mobil va fi lansat in anumite piete din Europa si Asia in trimestrul al treilea al acestui an la un pret de aproximativ 200 de euro, fara taxe si subventii.