Actionarii decid saptamana viitoare pentru dividende si actiuni gratuite de 750 mil. euro

Ziarul Financiar 20.04.2008
Actionarii celor mai mari companii de la Bursa vor discuta saptamana aceasta distribuirea de dividende si actiuni gratuite in valoare de peste 2,7 mld. lei (750 mil. euro), dar si bugetele pe 2008.
Aproape jumatate din cele 62 de companii listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) vor derula in aceasta saptamana adunari generale ale actionarilor (AGA) in care se vor dezbate situatiile financiare si rapoartele administratorilor pe 2007, distribuirea profiturilor si bugetele de venituri si cheltuieli precum si investitiile pe 2008.
Cele mai asteptate sunt adunarile generale ale actionarilor de la Petrom, BRD si Banca Transilvania, programate pentru maine, dar si intrunirile actionarilor de la SIF-uri, care vor avea loc miercuri.