Cumpararile clientilor comerciali si declaratiile guvernatorului BNR au oprit scaderea euro

Autor: Liviu Chiru 24.04.2008
Tendinta de apreciere a leului a fost inversata ieri dupa-amiaza, dupa ce pe piata au aparut ordine importante de cumparare de valuta din partea clientilor comerciali.
Cresterea cotatiilor a antrenat si ordine presetate de limitare a pierderilor, astfel ca euro a facut un salt de trei bani, urcand de la 3,5550 la 3,5850 lei in numai cateva ore. Volatilitatea pietei a fost alimentata si de declaratiile guvernatorului BNR Mugur Isarescu care a afirmat ca in prezent conditiile monetare sunt destul de stranse, insa nu a exclus noi cresteri ale dobanzii cheie la leu.
"Pe piata au aparut ordine comerciale mari de cumparare de valuta, care nu si-au gasit insa contrapartida. Cresterea cotatiilor a antrenat si ordine stop-loss (de limitare a pierderilor, n. red .), euro urcand astfel pana la un maxim de 3,5850 lei", a comentat Dragos Balaci, dealer-sef la ABN Amro Bank.
Spre sfarsitul zilei piata s-a echilibrat, euro coborand usor pana la 3,5750 lei. In prima parte a zilei cotatiile coborasera pana la 3,5550 lei pentru un euro, pe fondul mentinerii unui sentiment regional pozitiv.
BNR a calculat ieri un curs de 3,5614 lei, cu 0,24 bani sub nivelul din ziua precedenta. Dolarul a pierdut inca 0,31 bani, coborand la 2,2319 lei.
Pe piata monetara dobanzile pentru depozitele pe o zi au ramas la niveluri apropiate de 9% pe an, pe fondul unui usor exces de lichiditati. BNR a organizat ieri o noua licitatie, atragand de la banci depozite de 385 de milioane de lei, cu scadenta pe 29 aprilie.
Astazi incepe insa o noua perioada de constituire a rezervelor minime obligatorii, iar maine companiile trebuie sa plateasca taxele si impozitele catre bugetul de stat, astfel ca cererea de lichiditati va creste sensibil. De altfel, dobanzile la plasamentele pe o saptamana au urcat la 12% pe an, dealerii anticipand o presiune pe lichiditati in perioada urmatoare. Potrivit estimarilor dealerilor, lichiditatile excedentare de pe piata totalizeaza la 5,5 miliarde de lei, in timp ce platile companiilor catre bugetul de stat s-ar putea ridica la 8 miliarde de lei. Bancile ar putea sa apeleze la facilitatile BNR de creditare, insa pentru a putea sa acceseze aceste instrumente trebuie sa aduca in garantie titluri de stat.