Calendarul inaugurarilor de malluri din acest an, concentrat in lunile de iarna
Ziarul Financiar
04.05.2008
Primele malluri Galleria, dezvoltate de Globe Trade Center (GTC), primul mall al lui Dan Ostahie, proprietarul Altex sau primele centre comerciale dezvoltate de RED Management Capital, la Arad si Braila, sunt doar o parte din premierele ce vor fi consemnate anul acesta pe piata centrelor comerciale din Romania.
Proiectele comerciale a caror finalizare este anuntata pentru acest an, 24 la numar, dintre care trei au fost deja deschise, vor fi dezvoltate in special sub forma parcurilor de retail, cum este cazul proiectelor dezvoltate de BelRom (Braila, Bacau, Deva si Focsani), Omilos (Oradea si Iasi) sau RED (Arad si Braila), si a mallurilor de dimensiuni mici si medii, precum proiectele GTC (Buzau, Piatra Neamt si Suceava) sau Mivan (Bucuresti si Oradea).
Din cele 21 de centre comerciale care au programata deschiderea pana la sfarsitul acestui an, 15 sunt prevazute pentru a fi inaugurate in ultimele patru luni ale anului, cand dezvoltatorii mizeaza pe un trafic intens si vanzari mai ridicate datorita sarbatorilor de iarna.