Basescu: Colaborez foarte bine cu Tariceanu pe politica externa

Autor: Mediafax 12.05.2008
Presedintele Traian Basescu a declarat, la finele saptamanii, intr-o emisiune la TVR 1 ca are o colaborare foarte buna cu premierul, cu Guvernul si cu celelalte institutii in legatura cu politica externa, mentionand ca in momentele decisive nu au existat discrepante, ci pozitiile Romaniei au fost exprimate unitar. Intrebat cum apreciaza colaborarea pe care a avut-o cu Guvernul, cu premierul si cu celelalte institutii in legatura cu politica externa, presedintele a raspuns: "Eu cred ca avem o colaborare foarte buna. In momentele decisive, nu au existat discrepante". Traian Basescu a precizat ca el a abordat politica externa ca pe un element de securitate nationala, iar pozitiile Romaniei in domeniu au fost discutate, astfel, in CSAT. Presedintele a subliniat ca in relatia cu premierul si cu celelalte institutii nu au fost controverse in legatura cu politica externa, chiar daca au existat "pozitii de partid".