Petrom se bate cu greii europeni pentru energie eoliana
Autor:
Roxana Petrescu
13.05.2008
Astfel de tranzactii au mai avut loc pe piata locala, cele mai recente fiind cele in care au fost implicati italienii de la Enel care au cumparat compania Blue Line, compania care detinea drepturile pentru dezvoltarea unui parc de 200 de MW in Dobrogea, respectiv spaniolii de la Iberdrola care au platit aproximativ 300 mil. euro pntru 1.600 MW companiei Eolica Dobrogea. Practic, toate aceste companii uriase cumpara doar licentele necesare pentru un proiect eolian, investitia propriu-zisa urmand sa fie realizata din surse proprii. Reprezentantii Petrom nu au comentat aceasta informatie, dar intrarea Petrom si pe segmentul energiilor regenerabile era previzibila inca din momentul in care compania a decis infiintarea unei divizii de energie odata cu demararea proiectului centralei pe gaze. Reprezentantii CWP nu au comentat informatiile. Principala problema care se ridica in calea investitorilor in energie eoliana este lipsa de capacitate a retelelor existente operate de Transelectrica. Potrivit reprezentantilor companiei, pana in prezent au fost primite cereri de racordare de 4.000 de MW, din care nu poate integra deocamdata decat 1.500 de MW, in conditiile in care deja au fost emise avize de racordare pentru o putere instalata de circa 900 de MW.