Bursele americane avanseaza pe fondul estimarilor economice pentru primul trimestru

Ziarul Financiar 29.05.2008
Bursele americane au inregistrat avansuri puternice, conduse fiind de companiile financiare, ca urmare a cresterii estimarilor privind evolutia economiei americane, arata MarketWatch.

Departamentul Comertului al SUA a revizuit rata de crestere a PIB-ului la 0,9%, in crestere fata de estimarea anterioara, de 0,6%.

Indicele industrial Dow Jones a avansat cu 0,5%, la 12.660,71 puncte, cu 23 din cele 30 de componente inregistrand castiguri, JP Morgan Chase urcand cu 2,5%, in timp ce Citigroup a castigat 2,3%.

Indicele S&P 500 a castigat 0,6%, ajungand la 1.399,41 puncte, in timp ce Nasdaq Composite a avansat cu 0,8%, la 2.5067,81 puncte.